Ministerul Finanţelor anunţă startul celei de-a doua ediţii a Programului de titluri de stat Fidelis, în care donatorii de sânge beneficiază de cea mai mare dobândă. Perioada de subscriere este de două săptămâni, între 17-28 iulie, iar campania de donare de sânge se desfăşoară între 18 şi 20 iulie.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Ministerul Finanţelor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti, instituţia pune la dispoziţia persoanelor care doresc să doneze sânge un centru mobil, în holul central al ministerului, în perioada 18-20 iulie, între orele 8:00-13:30.
”Este o campanie pentru care avem ca motto «Ce poate fi mai preţios decât viaţa însăşi?» Gândiţi-vă la faptul că prin simpla acţiune de a dona sânge, putem aduce speranţă şi zâmbet pe chipurile celor aflaţi în nevoie, familiilor lor şi comunităţii în ansamblu.
Iar pentru a face completă această mişcare de solidaritate, vom avea un centru de donare chiar în Ministerul Finanţelor, în perioada 18-20 iulie, unde puteţi veni să faceţi un gest de generozitate şi la schimb plecaţi cu cea mai bună dobândă la titlurile de stat Fidelis. Aşadar, vă invit pe fiecare dintre voi să faceţi un pas înainte şi să vă alăturaţi acestei campanii. Fac apel inclusiv la membrii Guvernului, să ni se alăture şi să fie o sursă de inspiraţie şi de schimbare”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Ce oferă titlurile de stat Fidelis
Titlurile de stat Fidelis sunt o alternativă a depozitelor bancare şi se adresează investitorilor care îşi asumă un risc scăzut. Investitorii care se vor alătura campaniei vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziţia de titluri de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, faţă de 6,3% cât s-ar fi acordat în mod normal, a precizat Ministerul Finanţelor.
De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
În afară de tranşa specială, ediţia Fidelis care debutează pe 17 iulie va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv:
- titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,30%, respectiv 7,20%;
- titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,85%, respectiv 5,45%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Comisioane zero şi câştiguri neimpozabile
Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilităţi precum:
- posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere;
- câştigurile cumulate din dobânzi şi profituri sunt neimpozabile;
- flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului.
Deţinătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
Conform sursei citate, donarea de sânge aduce o serie de beneficii: imunitatea organismului creşte, riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu 30%.
În plus, pe lângă cea mai mare dobândă la titlurile de stat, donatorii primesc: un set de analize; adeverinţă pentru transport redus cu 50% pe metrou şi RATB; o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverinţă pentru şcoală/ facultate; bonuri de masă în valoare de 67 lei, valabile până la sfârşitul anului.