Lista marilor contribuabili a fost extinsă recent de ANAF, iar în data de 9 noiembrie 2021 instituția a publicat în Monitorul Oficial și formularul pentru declarația SAF-T.
Modelul de raportare SAF-T pentru care a optat România este unul dintre cele mai complexe de acest tip, deoarece presupune raportarea lunară a tuturor informațiilor contabile, financiare și fiscale cu referire la tranzacțiile derulate de firme.
În același timp, ANAF va avea posibilitatea să solicite raportări privind mișcările produselor din stoc, în același format, iar raportările mijloacelor fixe se vor realiza anual, odată cu depunerea situațiilor financiare.
După ce contribuabilul extrage din sistemele IT datele despre tranzacțiile efectuate și le revizuiește pentru a se asigura că acestea sunt corecte și complete, trebuie să le transpună pe standardul din schema pusă la dispoziție de ANAF. Așadar, tranzacțiile nu se declară ca atare, ci trebuie reinterpretate conform unor seturi de reguli furnizate de autoritatea fiscală.
Prin urmare, aceasta este cea mai mare transformare pe care o suferă sistemul fiscal din România.
ANAF va avea astfel acces la toate tranzacțiile derulate de firme și va putea să identifice cu ușurință care dintre acestea nu au fost impozitate sau pentru care a fost achitat un impozit mai mic decât norma.
Care sunt provocările pentru companii?
Prima mare provocare este legată de volumul considerabil de date solicitate. Dificultățile apar în identificarea, exportul și corelarea informațiilor.
O altă provocate este generată de incorectitudinea sau lipsa datelor. Din acest considerent, este absolut necesară revizuirea tratamentului contabil și fiscal al tranzacțiilor și corectarea datelor înainte de implementarea unei soluții IT de procesare a declarației SAF-T.
Spre exemplu, dacă este eronat tratamentul fiscal al unor tranzacții, acestea vor fi raportate ca atare la ANAF.
Timpul necesar implementării raportării nu este nici de data aceasta de partea contribuabilului. Deși autoritatea fiscală oferă o perioadă de grație pentru primele raportări, companiile trebuie să fie pregătite cât mai devreme pentru a nu înregistra greșit tranzacțiile derulate începând cu 1 ianuarie 2022.
În același timp, costul implementării unei soluții IT de procesare a declarației SAF-T nu este de neglijat.
Spre deosebire de alte declarații fiscale, aceasta nu poate fi pregătită manual, din cauza volumului mare de date și a necesității transformării acestora conform standardelor tehnice impuse de ANAF. Așadar, sunt necesare investiții fie în configurarea sistemului IT actual, fie în achiziția unei aplicații informatice special pentru această raportare.
De ce trebuie să raporteze firmele aceste date la ANAF?
Implementarea acestui sistem are ca obiectiv final simplificarea proceselor de raportare pentru societăți, chiar dacă, în prima fază, pare destul de complicat și efortul necesar este ridicat.
Însă este cert că viața contribuabililor va deveni mai ușoară după ce se va implementa și inspecția fiscală de la distanță și după ce se vor elimina celelalte declarații fiscale.
Firmele încadrate la categoria marilor contribuabili, conform listei recent actualizate, vor fi nevoite să raporteze în noul sistem începând cu anul 2022, etapizat în funcție de data la care au fost au fost incluse pe listă.
Contribuabilii mijlocii vor fi obligați să depună raportarea SAF-T începând cu luna ianuarie 2023, iar cei mici, din 2025.
Deși este aplicabilă o perioadă de grație de până la șase luni pentru depunerea efectivă a declarației SAF-T, contribuabilii trebuie să se asigure că înregistrează corect și complet tranzacțiile derulate începând cu perioada de raportare care li se aplică.
Procesul de implementare a raportării presupune două etape: pre-implementarea - în care contribuabilul analizează dacă datele înregistrate despre tranzacții sunt suficiente și corecte - și etapa de alegere și implementare a soluției IT, care va fi utilizată recurent pentru raportare.
Sună simplu, însă un proces de pre-implementare și implementare poate dura luni de zile în cazul unor companii cu volume mari de tranzacții zilnice (de exemplu, retaileri, bănci, producție).
În concluzie, procesul de raportare va deveni mai simplu pentru firme, dar mai avem câțiva pași până acolo.
Material de opinie de Victoria Dobre, Manager Senior, și Adrian Teampău, Director, Taxe Indirecte, Deloitte România