World Economic Forum a estimat că până în 2050 plasticul din oceane va ajunge să cântărească mai mult decât toți peștii la un loc. Iar particulele din plastic sunt ingerate de acești pești care devin hrana noastră.
Pentru a încetini această tendință, în 2019, Uniunea Europeana a luat decizia de a interzice anumite produse din plastic, în special pe cele de unică folosință.
Decizia a fost implementată și în România, cu oarecare întârziere, iar sancțiunile pentru firmele care nu respectă noile prevederi curg, în cea mai mare parte, de la finalul lunii septembrie.
O analiză publicată în iulie 2021 de un grup de organizații de mediu europene atrage atenția asupra faptului că producția de plastic la nivel global a crescut de 20 de ori în ultimii 50 de ani și că în 2050 ar urma să devină de patru ori mai mare decât în prezent.
Din alte cercetări reiese că din 1950 și până în 2019, la nivel global, au fost produse 8,3 miliarde de tone de materiale de plastic, din care 6,3 miliarde au devenit deșeuri.
Invazia deșeurilor din plastic nu mai reprezintă de multă vreme doar un scenariu de film science-fiction, ci o amenințare reală la adresa planetei și a sănătății noastre.
Numeroase studii evidențiază, periodic, pericolul tot mai mare generat de acumularea în natură a deșeurilor din plastic, efectele limitate ale măsurilor adoptate de autorități și perspectivele catastrofale în lipsa unor reacții ferme la nivel global.
Din aceste considerente, autoritățile europene au adoptat în urmă cu doi ani o directivă care are drept scop reducerea impactului produselor din plastic asupra mediului.
Directiva a fost transpusă recent și în România, dar, ca de obicei, lasă loc anumitor interpretări și impune obligații dificil, dacă nu imposibil de îndeplinit pe termen scurt pentru societățile comerciale din domeniu.
Ce prevede directiva europeană
Dincolo de îmbunătățirea mecanismelor de colectare și reciclare, autoritățile europene au decis să limiteze și fabricarea de produse din plastic, în special a celor de unică folosință.
Directiva UE 904 din 2019 interzice introducerea pe piață a anumitor categorii de astfel de produse pentru care există alternative fără plastic la prețuri accesibile.
Printre acestea se regăsesc: bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele pentru băuturi, agitatoarele pentru băuturi, bețele pentru baloane, precum și unele produse fabricate din polistiren expandat (pahare și recipiente pentru băuturi și unele recipiente pentru alimente).
Pentru alte produse din plastic, cum ar fi echipamentele de pescuit, pungile de plastic de unică folosință, recipientele pentru băuturi și alimente pentru consumul imediat, pachetele și foliile de plastic, filtrele de tutun, articolele sanitare și șervețelele umede, se aplică măsuri diferite.
Printre acestea se află limitarea utilizării și reducerea consumului de astfel de produse și prevenirea gestionării incorecte a deșeurilor generate prin cerințe de etichetare, scheme de răspundere extinsă a producătorilor (în baza principiului „poluatorul plătește"), campanii de sensibilizare și cerințe în materie de proiectare a produselor.
În plus, directiva impune o reducere etapizată a consumului unor categorii de produse din plastic de unică folosință până în anul 2026, comparativ cu valoarea de referință din 2022.
Stadiul implementării în statele membre
Actul normativ trebuia transpus în legislația țărilor UE până la 3 iulie 2021, dată de la care ar fi trebuit să se aplice și restricțiile de introducere pe piață a produselor vizate și de marcare a celor nou introduse pe piață.
Pentru alte măsuri, directiva permite termene ulterioare de aplicare, cum ar fi 3 iulie 2024 (cerințele de proiectare pentru sticle) sau 31 decembrie 2024 (măsurile privind răspunderea extinsă a producătorilor, mai puțin în cazul celor din tutun, unde termenul este 5 ianuarie 2023).
Oficialii europeni susțin că reducerea utilizării produselor din plastic de unică folosință contribuie la protejarea sănătății oamenilor și a planetei. În plus, ei consideră că normele UE stimulează modele de afaceri durabile și reprezintă calea către o economie circulară bazată mai degrabă pe reutilizare decât pe unică folosință.
Dar, până în acest moment, mai puțin de jumătate din statele membre ale Uniunii Europene au transpus prevederile Directivei 904.
Neclarități în legislația românească
România a transpus directiva europeană printr-o ordonanță de guvern (Ordonanța 6/2021) cu două luni întârziere față de termenul limită.
Aceasta a intrat în vigoare, în mare parte, la începutul lunii septembrie, dar prevederile privind majoritatea contravențiilor urmează să se aplice începând cu data de 29 septembrie 2021.
Actul normativ respectă, în linii mari, direcțiile trasate de directiva europeană, în special cu privire la produsele vizate, dar prezintă anumite lacune care trebuie clarificate prin normele de aplicare sau chiar prin acte normative de modificare.
Printre acestea se numără lipsa acordării unei perioade de tranziție pentru comercianți, în cazul obligațiilor care impun o pregătire prealabilă.
De exemplu, legislația impune operatorilor care introduc pe piață anumite produse din plastic de unică folosință (paharele pentru băuturi și unele recipiente pentru alimente) obligația de a reduce treptat consumul, începând cu 2023, astfel încât în 2026 să înregistreze o diminuare cumulată de 20% față de cantitatea introdusă pe piață în 2022.
Chiar dacă primul prag minim de reducere (5%) se aplică în 2023, legislația impune operatorilor care comercializează cu amănuntul astfel de produse sau care le utilizează pentru comercializarea propriilor produse două obligații dificil, dacă nu imposibil de respectat pe termen scurt, fără o perioadă de tranziție sau fără a lega expres aplicabilitatea acestor obligații de primul termen de reducere a consumului (2023).
În primul rând, comercianții trebuie să ofere consumatorului alternative reutilizabile la punctele de vânzare, adecvate și durabile sau care nu conțin plastic.
Or reorientarea comercianților pentru oferirea de alternative nu se poate face peste noapte.
În plus, nici nu se poate afirma în mod rezonabil că operatorii ar fi trebuit să știe din timp că vor avea obligația să furnizeze alternative și că ar fi trebuit să fie deja pregătiți cu astfel de alternative, pentru că directiva nu impune un instrument de asigurare a reducerii consumului (de exemplu, asigurarea de alternative), ci oferă o serie de exemple de măsuri posibile, iar statele membre trebuie să definească în legislația locală măsurile pe care le consideră adecvate.
În al doilea rând, legislația impune aplicarea unui preț de vânzare pentru produsele de unică folosință furnizate și evidențierea prețului distinct pe documentele de vânzare, deci inclusiv pe bonurile de la casele de marcat.
Or, implementarea acestei obligații necesită modificarea programelor informatice ale caselor de marcat, ceea ce presupune timp.
Totodată, actul normativ introduce și alte obligații complexe și neclare în anumite situații pentru societățile comerciale active în domeniu, astfel că autoritățile trebuie să elaboreze legislația secundară, care să clarifice din timp toate aspectele care ridică semne de întrebare, pentru a se asigura că operatorii își înțeleg în mod corect, complet și la timp obligațiile.
Practica a demonstrat că legislația neclară atrage deseori interpretări divergente chiar din partea instituțiilor statului.
Din aceste considerente, trebuie să existe consultări publice organizate din timp, în care să se dezbată toate aspectele neclare indicate de populație, organizații neguvernamentale și mediul de afaceri.
Așadar, poluarea cu plastic este incontestabil o problemă tot mai gravă la nivel global, iar măsurile de combatere trebuie să fie ferme și asumate de toate națiunile lumii.
Însă în acest demers trebuie să se prezinte și soluții pentru firmele implicate, dar și pentru consumatorii finali, pentru care produsele de unică folosință au devenit o obișnuință în ultimii ani.
În plus, nu trebuie neglijat aspectul legat de materia primă din care urmează să fie fabricate multe dintre produsele care le vor înlocui pe cele din plastic, respectiv lemnul sau porumbul, având în vedere că sunt resurse epuizabile și trebuie evitată risipa.
Material de opinie de Adrian Teampău, Director Taxe Indirecte, Deloitte România, și Ovidiu Bălăceanu, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal
Ovidiu Bălăceanu, Reff & Asociatii 
Adrian Teampău, Deloitte România
Citește și:
