Ieșirea PSD de la guvernare riscă să complice serios situația economică și politică a României, însă nu este o surpriză totală, spune președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
El avertizează că tensiunile erau previzibile, după luni de dispute în interiorul coaliției, și cere o soluție rapidă pentru evitarea unor efecte negative pe piețele financiare.
Ieșirea PSD de la guvernare, un moment previzibil
Dăianu consideră că ruptura politică vine într-un moment delicat, dar nu poate fi catalogată drept „lebădă neagră”.
„Există vorba aceea că o nenorocire nu vine niciodată singură. Asta ne mai trebuia! Deşi o lebădă neagră nu se poate spune că este, pentru că de luni de zile exista o dispută feroce”, a spus el, într-o intervenție la Digi24.
Economistul atrage atenția că tensiunile din coaliție erau evidente, în condițiile în care PSD a contestat o serie de măsuri ale Guvernului, deși avea miniștri în Cabinet.
Deficitul, în scădere, dar încă periculos
Unul dintre punctele-cheie ale analizei vizează evoluția deficitului bugetar. După un nivel de peste 9% din PIB în 2024, corecțiile din 2025 au coborât deficitul la 7,65%, iar pentru 2026 ar putea ajunge la aproximativ 6,2%.
„Este o realizare importantă a acestui cabinet, a tuturor miniştrilor, deci a acestei coaliţii, pentru că România stătea cu sabia lui Damocles deasupra capului”, a explicat Dăianu.
Totuși, el avertizează că acest nivel rămâne ridicat și nu poate fi menținut pe termen lung.
„Dacă am rămâne blocaţi la un deficit în jur de 6% încă această cifră ar fi printre cele mai înalte din Europa şi am mai avea necazuri. Pieţele financiare nu ne-ar tolera un asemenea nivel al deficitului şi am avea mari, mari dificultăţi în a ne finanţa şi a ne refinanţa”, spune șeful Consiliului Fiscal.
„Nu scrie pe noi Grecia”, dar riscurile există
În contextul scenariilor alarmiste privind cursul leu-euro, Dăianu respinge ideea unui colaps iminent.
„Am văzut cifre aruncate în aer, şase, şapte lei la euro. Deci nu scrie pe noi «Grecia». Se poate evita o situaţie foarte dificilă”, afirmă el.
Argumentul principal este că datoria publică a României rămâne, deocamdată, la un nivel „rezonabil”.
Totuși, întrebarea majoră pentru investitori și agențiile de rating rămâne ce se va întâmpla după 2026 și cum va continua corecția bugetară.
Criza politică trebuie rezolvată rapid
Dăianu insistă că actuala criză nu poate fi prelungită fără costuri serioase.
„Ţara plăteşte pentru această criză politică. Costul împrumuturilor României va creşte”, avertizează el.
În opinia sa, soluția trebuie găsită în maximum șase săptămâni, printr-un efort politic coordonat „de la Cotroceni până la cei de bună credinţă din Parlament”.
2027, un test dificil
Privind spre anii următori, șeful Consiliului Fiscal spune că revenirea la măsuri dure, precum înghețarea veniturilor, nu mai este posibilă.
„Este imposibil. Trebuie să ții cont că există un prag de toleranţă din partea populaţiei”, a punctat el.
În acest context, soluția nu mai poate veni din noi sacrificii impuse populației, ci din creșterea veniturilor statului.
Soluția: colectare mai bună și luptă cu evaziunea
Dăianu susține că România trebuie să își schimbe fundamental abordarea fiscală. „Va trebui să colectăm mult mai bine taxe şi impozite. Aici este rezolvarea”, afirmă el.
El vorbește despre necesitatea unor schimbări legislative, combaterea fermă a evaziunii fiscale și sancțiuni dure pentru cei care o practică, în condițiile în care majorarea taxelor ar fi dificil de suportat social.
