Curtea de Conturi sesizează Parchetul în cazul Transelectrica: Prime nejustificate de aproape 6 milioane de euro

Curtea de Conturi sesizează Parchetul în cazul Transelectrica: Prime nejustificate de aproape 6 milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea de Conturi a anunțat sesizarea organelor de urmărire penală, după un audit de conformitate realizat în perioada 2023–2024 la Transelectrica.

Verificările au vizat perioada 2020–2022 și au scos la iveală abateri grave în acordarea beneficiilor salariale, precum și deficiențe importante în derularea proiectelor de investiții.

Principalele concluzii ale raportului sunt:

Beneficii salariale acordate în condiții nelegale, în valoare totală de 28.990.440 lei:

  • Prime cu caracter special în sumă de 12.073.272 lei, acordate fără evaluarea performanțelor individuale sau justificarea acțiunilor cu impact major;
  • Adaosuri salariale în sumă de 16.917.168 lei (în medie 8.410 lei/salariat), acordate fără specificarea motivului legal, așa cum prevede Contractul Colectiv de Muncă.

Deficiențe majore în implementarea proiectelor de investiții:

  • Niciun contract din eșantionul verificat nu a fost finalizat la termenul stabilit;
  • Prelungiri nejustificate ale perioadei de execuție invocând forță majoră, deși lucrările nu au fost suspendate;
  • Necalcularea penalităților pentru întârzieri;
  • Plăți efectuate pentru bunuri și servicii incomplete;
  • Nerecuperarea avansurilor în cazul denunțării contractelor;
  • Ajustări ale prețurilor contractuale făcute în condiții nelegale.

Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi, a declarat că, în contextul eforturilor de transparență, rapoartele de audit care au stat la baza sesizării penale vor fi făcute publice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇