Cum se va aplica amnistia fiscală - MF a publicat procedura

Cum se va aplica amnistia fiscală - MF a publicat procedura
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Finanţelor (MF) a publicat vineri ordinul care stabileşte procedura de anulare a unor datorii pentru persoane fizice şi juridice, măsuri reglementate prin OUG 107/2024, care a intrat în vigoare la data de 6 septembrie.

Cine și cum poate beneficia de amnistie

Toţi contribuabilii care au datorii restante la data de 31 august 2024 (persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice) pot beneficia de facilităţile fiscale de anulare a dobânzilor, penalităţilor, accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, stabilite prin OUG 107/2024.

ADVERTISING

OUG 107/2024 prevede, printre altele, anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează atât obligaţii bugetare accesorii, cât şi obligaţii bugetare principale.

În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, să achite obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.

Ce se anulează

Ordonanţa prevede anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv.

ADVERTISING

În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate iniţial pot depune declaraţie rectificativă prin care să declare obligaţiile suplimentare şi pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor declarate suplimentar dacă plătesc aceste obligaţii, precum şi obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), depun toate declaraţiile fiscale şi depun cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv.

O altă măsură se referă la anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă la această dată contribuabilul datorează doar accesorii, iar obligaţiile bugetare principale au fost stinse.

Astfel, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024.

ADVERTISING

Totodată, în situaţia în care dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale principale au fost stinse după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv după data de 6 septembrie 2024, acestea se anulează şi sunt supuse restituirii.

De asemenea, vor fi anulate şi dobânzile, penalităţile şi toate accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă au în derulare un control fiscal pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligaţii până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere şi dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la data de 25 noiembrie 2024 sau ulterior acestei date.

Amnistia pentru persoane fizice

Cea de-a cincea măsură din ordonanţă se referă la anularea unor obligaţii fiscale principale în cazul persoanelor fizice. Astfel, persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, şi achită jumătate până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, vor beneficia de anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente.

Totodată, pentru persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei, achitate în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale restante şi anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente acestora.

Pentru a beneficia de anularea obligaţiilor bugetare principale, persoanele fizice trebuie sa achite obligaţiile curente (cele realizate după 1 septembrie 2024) şi să depună toate declaraţiile fiscale şi cererea de anulare până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇