În România au fost puse la punct tot felul de inginerii prin care sunt căpușate fonduri europene nerambursabile. Unele sunt descoperite de instituțiile abilitate, însă altele funcționează nestingherit.
De-a lungul anilor, s-a dovedit că fraudarea fondurilor europene alocate României este un capitol mai dificil al hoției, dar nu unul imposibil de penetrat, în special de către penalii gulerelor albe.
Sărăcia și decalajele dintre rural și urban, precum și dintre regiunile mai dezvoltate economic și cele subdezvoltate, încurajează corupția de la structurile centrale ale puterii politice la cele locale. La absorbția fondurilor nerambursabile pentru exercițiul financiar 2014-2020, care mai pot fi accesate până în 2023, ocupăm penultimul loc în UE, cu zece procente sub media europeană.
Însă „băieții deștepți“ nu se încurcă în procente, fiind calificați și în astfel de fraude. Cel mai mediatizat caz este acela al Societății Tel Drum, trimisă în judecată de procurorii de la DNA, care îl acuză pe Liviu Dragnea că s-ar afla în spatele acesteia prin interpuși.
Deși aflată în insolvență, societatea a câștigat și anul trecut contracte cu statul, cele mai multe cu Consiliul Județean Teleorman, în valoare de peste 27 de milioane de euro.
Un alt dosar răsunător este cel al lui ÎPS Teodosie Snagoveanu, care păstorește Arhiepiscopia Tomisului. Înaltul prelat a fost acuzat și trimis în judecată pentru prezentarea de acte false în vederea primirii a 200.000 de euro de la APIA. Preasfințitul, împreună cu cîțiva afaceriști locali, a declarat în acte că în perioada 2010-2016 a exploatat peste 300 de hectare de teren pe care era cultivată vie cu struguri pentru vin și cu struguri nobili.
Se știe că pentru culturile viticole APIA plătește fonduri consistente. Numai că anchetatorii au descoperit că din 2010 pe terenul respectiv nu mai era nici măcar o coardă de vie. În februarie anul trecut preasfințitul&asociații au fost achitați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cum se fură fonduri europene
România are nevoie ca de aer de investiții în infrastructură, în educație (unul dintre obiective fiind reducerea abandonului școlar), în sistemul de sănătate, în îmbunătățirea condițiilor de mediu – și aici suntem codașii Europei, în special în ceea ce privește poluarea și deficitul de spațiu verde, mai ales în marile aglomerări urbane.
Sunt o mulțime de metode prin care s-au furat și se fură fonduri europene. De exemplu, o companie cu sute de angajați se declară a fi întreprindere mică sau mijlocie pentru a beneficia astfel de banii destinați IMM-urilor. Compania respectivă se împarte fictiv în mai multe întreprinderi mici sau mijlocii pentru a primi finanțarea unei investiții, de pildă în proiecte de infrastructură.
Astfel de inginerii funcționează la tot pasul. Unele sunt descoperite și denunțate procurorilor de către Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF) care conlucrează cu Oficiul european de luptă antifraudă (OLAF), însă altele funcționează nestingherit, cu toate pânzele sus, fără ca patronii unor astfel de escrocherii să ajungă pe mâna anchetatorilor.
Ar fi o dovadă de ignoranță dacă nu am recunoaște că și aici funcționează dictatul șpăgii, așa cum se întâmplă peste tot unde infractorii simt mirosul banilor.
Deturnare de fonduri europene
Deturnarea de fonduri europene este una dintre rețetele cele mai numeroase pe care le folosesc falsificatorii proiectelor de finanțare. Un așa-zis investitor primește în baza unor documentații false sute de mii de euro pentru construirea unei pensiuni turistice.
Numai că respectiva pensiune se dovedește a fi, de fapt, o vilă a falsului investitor care, pentru a salva aparențele, găzduiește chiolhanuri cu lăutari, petreceri onomastice, botezuri restrânse și alte asemenea servicii „turistice“.
Sunt mii de astfel de înșelătorii pe care le fac mai ales funcționarii primăriilor din mediul rural și protejații acestora.
Altă inginerie prin care sunt căpușați banii europeni privește microfermele, care ar trebui să distribuie pieței o producție agricolă cu precădere ecologică. Sunt, desigur, și dintre acestea. Dar sunt și micii fermieri care cumpără en-gros de la marii producători produsele respective pentru a le vinde apoi la prețurile celor ecologice.
Ei sunt așa-zișii țărani în care cumpărătorii au încredere deplină că le vând produse ecologice. Nu își pun nicio clipă problema că vânzătorii din piețe sunt aceiași în fiecare zi și că le-ar trebui zeci sau sute de hectare de teren arabil pentru a produce tone de produse agricole și zootehnice.
Îi auzi cum spun „eu nu cumpăr decât de la țărani“ sau „am eu țăranul meu de încredere“. În fapt, cei mai mulți dintre „țăranii de încredere “ nu sunt decât vânzători ai produselor pline de azotați sau de alte îngrășăminte chimice, plătiți de marii producători să le vândă marfa. Cum poți să cumperi trei cartofi care cântăresc un kilogram și să crezi că sunt barabule produse ecologic?
Controalele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor aplică sancțiuni de la amenzi până la oprirea comercializării produselor neconforme cu indicatorii culturilor ecologice. Dar și aici funcționează instituția șpăgii, pentru că altfel ar dispărea din piețe cartoful de peste 300 de grame pus moț în grămada de pe tejghea.
Deși fraudarea fondurilor europene nerambursabile este mai greu de pus în practică, infractorii de meserie reușesc de multe ori să spargă și acest cifru mai dificil de dezlegat. Inventivitatea infracțională autohtonă își spune cuvîntul.
George Arun
