Circulația pe Valea Oltului se închide pentru o lună

Circulația pe Valea Oltului se închide pentru o lună

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că Valea Oltului se va închide timp de o lună. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei.

În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești, iar lucrările de pe un lot presupun defrișarea pădurii.

Acest lucru pune în pericol circulația pe DN 7 Valea Oltului, afirmă ministrul Transporturilor. De aceea, autoritățile au decis să interzică traficul auto, pe parcursul zilei, în perioada 8 iulie-9 august.

ADVERTISING

„Aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic, ar pune în pericol viața celor care trec prin zonă (…) Din 8 iulie până pe 9 august vor fi făcute aceste lucrări care sunt foarte necesare pentru autostrada Sibiu-Pitești (…) Nu există alte variante. Vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări”, a spus, miercuri, Sorin Grindeanu, citat de Mediafax.

Autoritățile vor anunța care sunt rutele alternative.

„În această lună, colegii mei de la CNAIR, împreună cu polițiștii, vor comunica rutele alternative”, a adăugat Grindeanu.

ADVERTISING

Poliția Rutieră nu ar fi fost de acord

Informația privind închiderea circulației pe Valea Oltului a fost publicată inițial de Marian Răduinea, fost polițist sibian.

„Haideți să vă dau o veste tare, pe care autoritățile încă nu au îndrăzneala să o facă publică:
Începând cu data de 8 iulie se va închide Valea Oltului între orele 06-20, pentru o perioadă de 30 de zile!

Deși Serviciul Rutier Sibiu nu a fost de acord, au venit cu o altă soluție pentru lucrările ce se desfășoară la autostradă în zona Boița, CNAIR București a considerat că oamenii acceptă orice!

ADVERTISING

Exista posibilitatea ca, in zona unde se efectuează defrișarea și crearea unui prim culoar, constructorul să monteze parapet de protecție. Astfel, se înlătura pericolul de a ajunge lemn sau piatră în drumul național.

Dacă acum se închide un coridor paneuropean, ce facem când se va trece la construcția efectivă a platformei autostrăzii?! Incompetenții sunt tot în funcțiile publice!”, a scris Marian Răduinea, pe Facebook.

Lotul 2 Boița – Cornetu are 30 de kilometri, fiind considerat cel mai dificil de pe A1, din cauza reliefului și a numărului mare de viaducte și tuneluri pe care le presupune.

Lucrările de defrișare au început în ianuarie 2024, iar în primăvară, directorul general CNAIR Cristian Pistol anunța că lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești și defrișările pădurii de pe DN 7 Valea Oltului se vor face cu restricții de circulație și vor dura, într-o primă fază, o lună-două, potrivit Economedia.

Închiderea principalei rute către vestul țării în plină vară îi va afecta atât pe cei care sunt în concediu în țară și urmau să tranziteze zona, dar va afecta major și transportatorii, care au ca alternative către centrul și vestul țării doar Valea Prahovei și DN 1A Cheia Săcele, legătura București – Brașov.

În plus, în acest moment, pe Valea Prahovei sunt restricții pentru camioane în weekend și de luni până vineri pe timpul zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇