Cine e Austin Hankwitz, ”finfluencer”-ul care câștigă la 25 de ani mai mult decât un bancher de pe Wall Street

Cine e Austin Hankwitz, ”finfluencer”-ul care câștigă la 25 de ani mai mult decât un bancher de pe Wall Street
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La început, nimeni nu a putut explica de ce afacerea Betterment, un robot consilier adresat investitorilor începători, a început să crească, cu aproximativ 10.000 de înscrieri într-o singură zi.

Apoi a venit răspunsul: un TikToker în vârstă de 25 de ani din Tennessee a postat videoclipuri care descriu cum să te lași de muncă și să devii milionar folosind platforma, scrie Bloomberg.

Numele său este Austin Hankwitz și a reușit să obțină una dintre cele mai tari slujbe: "finfluencer" cu normă întreagă.

Este vremea tinerilor de 20 și ceva de ani care discută online despre probleme de viață, produse de înfrumusețare, blockbustere de la Hollywood, și care acum își croiesc drum către finanțe.

ADVERTISING

Influenceri precum Hankwitz pot traduce concepte precum investiție pasivă sau recoltarea impozitelor în videoclipuri pe rețelele sociale folosind muzică și subtitrări colorate, făcând produsele de investiții să devină accesibile milenialilor și generației Z.

Pandemia a lăsat oamenilor bani și timp, ceea ce a dus la creșterea cu 90% a orelor petrecute pentru aplicațiile financiare în SUA comparativ cu anul precedent, în timp ce descărcările de astfel de aplicații au crescut cu 20%, potrivit datelor companiei de analiză App Annie. Participarea la piața de valori prin intermediul telefoanelor mobile a decolat, de asemenea, iar orele petrecute cu tranzacții și investiții au crescut cu 135%.

ADVERTISING

Odată ce Betterment a văzut efectele postărilor lui Hankwitz, l-a angajat pentru a-și conecta serviciile cu rețelele sociale.

Hankwitz reprezintă în prezent șase companii

Wealthfront, un alt consilier robotizat, a colaborat cu aproximativ 15 influenceri, inclusiv cu Haley Sacks - cunoscută pe Instagram drept doamna Dow Jones - potrivit lui Kate Wauck, ofițerul șef de comunicare al firmei.

Până anul trecut, Hankwitz se străduia să facă bani lucrând la fuziuni și achiziții pentru o companie de îngrijire a sănătății; realizarea videoclipurilor pentru TikTok a fost o ocupație secundară. Acum, este dorit de startup-uri și companii financiare dornice să ajungă la cei 495.000 de urmăritori ai săi. Unii dintre ei l-au angajat, de asemenea, pentru sfaturi de marketing, pentru discuții cu directorii executivi și chiar l-au invitat în consiliul de administrație al companiei.

ADVERTISING

Hankwitz percepe de la 4.500 la 8.000 de dolari pe postare pe pagina sa TikTok. El a spus că Fundrise, o platformă de investiții imobiliare, îl plătește în fiecare lună pentru a posta două videoclipuri pe TikTok și, de asemenea, îi oferă un bonus lunar de până la 2.000 de dolari, pe baza numărului de oameni pe care îi aduce pe platformă. BlockFi, o platformă de tranzacționare a criptomonedelor, îi oferă 25 de dolari de persoană adusă pe platformă prin codul său unic. Și aplicația de tranzacționare a acțiunilor Public.com i-a oferit o sumă lunară și acțiuni la companie pentru un contract care include înlocuirea graficelor Yahoo Finance din videoclipurile sale cu graficele lor.

Hankwitz reprezintă în prezent șase companii. Și pentru sume cuprinse între 4 și 17 dolari pe lună, fanii se pot abona la canalul său Patreon, unde oferă sfaturi de investiții și analize financiare. Hankwitz are în prezent aproximativ 1.100 de abonați.

Hankwitz a refuzat să spună cât cîștigă anual, dar a admis că face mai mult de 500.000 de dolari. El a mai spus că și-a construit un portofoliu evaluat la aproximativ 1,3 milioane de dolari din martie 2020.

Rețelele sociale pot fi o afacere profitabilă pentru cei cu un număr mare de urmăritori și abilitatea de a împinge clienții către produse financiare.

Creatorii pot fi plătiți de la 100 dolari până la 1.500 dolari pentru o reclamă inclusă pe Instagram și cu 1.000 până la 10.000 de dolari pentru o singură postare pe feedul lor, potrivit cifrelor lui Brian Hanly, CEO al Bullish Studio, o agenție de talente pentru influenceri.

Pe TikTok, costul unei postări poate varia de la 2.500 de dolari la 20.000 de dolari, în funcție de cât de viral este videoclipul și de numărul de adepți al creatorului.

Finance firms have long struggled to reach young and new customers — until now.'Finluencers' like Austin Hankwitz are...

Publicată de Bloomberg Quicktake pe Vineri, 17 septembrie 2021

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇