Aproape 100 de milioane de euro au costat testele de salivă distribuite în școli. Nu ştim câte s-au şi făcut, iar rezultatele au fost, de multe ori, false

Aproape 100 de milioane de euro au costat testele de salivă distribuite în școli. Nu ştim câte s-au şi făcut, iar rezultatele au fost, de multe ori, false
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Circa 52 de milioane de teste de salivă pentru depistarea virusului Sars-CoV-2 au fost distribuite în școli de IGSU, costul total pentru achiziția lor ridicându-se la 450 de milioane de lei, bani cu care s-ar fi putut construi 36 de creșe sau 150 de săli de sport, arată calculele făcute de Edupedu.ro.

Potrivit răspunsului oficial al IGSU, contractele subsecvente celor cadru, licitate de ONAC, au însumat 378 de milioane de lei fără TVA, adică 450 de milioane de lei.

În total au fost 3 loturi pentru care s-au semnat contracte cu mai mulți furnizori, iar costul mediu al unui test a fost de 8,66 de lei, se arată în articolul citat, în care se prezintă situația contractelor în detaliu.

ADVERTISING

”Nicio autoritate din România, începând cu Guvernul României, nu a sesizat public faptul că principiul cheltuirii eficiente a banului public, enunțat în legile de gestionare a fondurilor publice, este inexistent de două luni, de când a început această livrare de teste pe bază de salivă fără nicio implicare a instituțiilor care au făcut licitația, care au semnat contractele și care le distribuie în colectarea rezultatelor pentru toate aceste teste”, semnalează Edupedu.ro.

Reamintim că testele au fost distribuite în școli, deși testarea nu era obligatorie, conform deciziei comune luate de Ministerul Educației și de Ministerul Sănătății.

ADVERTISING

Care au fost principalele probleme

  • Testele de salivă nu au fost obligatorii, le-a făcut cine a dorit
  • S-au făcut ba în școli, ba acasă
  • Nu a existat o modalitate standard de raportare a rezultatelor
  • Multe rezultate au fost false
  • Nu există date centralizate despre numărul testelor efectuate în lunile noiembrie 2021- ianuarie 2022
  • Unele licitații au fost contestate ceea ce a dus la dereglări în procesul de distribuire a testelor în școli

Au trecut 4 luni de când Corpul de Control al Guvernului a demarat o anchetă pentru a stabili procesul de atribuire a contractelor si nu există nicio concluzie oficială.

ADVERTISING

Cum s-a luat decizia

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în data de 9 octombrie achiziția a 70 de milioane de teste rapide pentru școli, prin IGSU, iar în data de 14 octombrie Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat licitația în procedură de urgență, fiind vorba despre o „Negociere Fără Publicare Prealabilă”.

În total, au fost estimate costuri totale de 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe SEAP și pe site-ul ONAC.

Potrivit datelor MEN, în învățământ sunt 2.918.275 de elevi și copii de grădiniță, iar în învățământul preuniversitar sunt încadrate 292.872 de persoane, mai precizează autorul articolului citat.

Prin urmare, ca să fie testați toți aceștia de două ori pe săptămână era nevoie de 6.422.294 de teste antigen pe bază de salivă. Deci achizițiile făcute, până la urmă, în total ar fi ajuns pentru 8-9 săptămâni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇