Șoferii din România au primit joi o veste bună: prețurile la carburanți au scăzut semnificativ. Dar specialiștii spun că această scădere nu trebuie confundată cu o schimbare de direcție.
”Este, mai degrabă, o pauză scurtă într-un trend care rămâne, în esență, ascendent”, afirmă președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză.
Acesta precizează că scăderea prețurilor carburanților poate fi explicată printr-o corecție firească după o perioadă de scumpiri accelerate. În ultimele săptămâni, motorina s-a apropiat periculos de pragul psihologic de 10,5 lei pe litru, alimentată de tensiuni geopolitice și de incertitudini privind aprovizionarea.
În astfel de momente, companiile petroliere ajustează uneori prețurile în jos, fie pentru a tempera reacția consumatorilor, fie ca răspuns la o ușoară relaxare a cotațiilor internaționale.
Dar dincolo de această fluctuație punctuală, realitatea rămâne neschimbată, piața este volatilă, iar perspectivele sunt departe de a fi liniștitoare, subliniază Dumitru Chisăliță.
Motorina, în mod particular, este mai vulnerabilă la șocuri externe decât benzina, fiind strâns legată de sectorul transporturilor și al industriei. Orice perturbare în lanțurile globale de aprovizionare se reflectă rapid în preț.
În plus, afirmă președintele Asociației Energia Inteligentă, structura prețului din România limitează drastic potențialul unor ieftiniri semnificative. Taxele și accizele reprezintă încă o componentă majoră, rigidă, care nu scade odată cu petrolul. Astfel, chiar și atunci când materia primă se ieftinește, consumatorul final simte doar o parte din această reducere.
De aceea, entuziasmul generat de scăderea de joi trebuie privit cu prudență, avertizează Dumitru Chisăliță.
”Nu este începutul unei tendințe, ci doar o oscilație într-un sistem dominat de incertitudine. Pentru șoferi, rămâne o mică gură de aer. Pentru economie, însă, semnalul este clar, dependența de factorii externi continuă să dicteze ritmul, iar stabilitatea prețurilor la combustibili rămâne, cel puțin pentru moment, o iluzie.
În final, întrebarea nu este dacă prețurile vor mai scădea câțiva bani, ci cât de sustenabil este întregul sistem în fața unor șocuri care par să devină noua normalitate”, concluzionează președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
