Bulgărele datoriei ne ajunge din urmă: România are de refinanțat peste 20 de miliarde de euro anual între 2027 și 2030

Bulgărele datoriei ne ajunge din urmă: România are de refinanțat peste 20 de miliarde de euro anual între 2027 și 2030
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Profilul de rambursare al datoriei guvernamentale arată că România intră într-o perioadă de patru ani în care va trebui să refinanțeze sume de peste 20 de miliarde de euro anual doar din principalul datoriei publice ajunse la scadență.

Potrivit unui raport privind managementul datoriei publice, statul are de rambursat echivalentul a 21,5 miliarde de euro în 2027, 21,5 miliarde de euro în 2028, 20,9 miliarde euro în 2029 și 20 miliarde de euro în 2030 – iar asta fără a pune la calcul alte împrumuturi pe termen scurt care se vor lua în anii următori și/sau anii respectivi.

ADVERTISING

Cumulat, în intervalul 2027-2030, rezultă scadențe de aproape 84 de miliarde de euro, adică echivalentul a aproximativ 440 de miliarde de lei la un curs de 5,24 lei/euro (nu toată datoria e în euro, o bună parte e și în dolari).

Această sumă reprezintă doar rambursări de principal, iar peste ele se adaugă deficitele bugetare din fiecare din următorii ani, precum și costul dobânzilor, care vor contribui în continuare la creșterea datoriei publice, de la nivelul de 61,4% din PIB atins în luna mai – asta în contextul în care principalul acestor credite sunt plătite prin noi împrumuturi.

image

Deficitele vor scădea, dar presiunea pe finanțare nu dispare: se mută în rambursarea datoriei

Cu alte cuvinte, statul va avea de finanțat, anual, un volum major de datorie veche care ajunge la maturitate și care trebuie plătită. Pentru 2026, necesarul brut de finanțare al Guvernului României este de 278,5 miliarde de lei, din care, după 7 luni din an, au fost asigurate doar 52%.

ADVERTISING

De notat că această dinamică de „bulgăre de zăpadă” se hrănește din împrumuturile masive contractate în anii anteriori (deficite bugetare peste 5-6% din PIB timp de 6 ani, cu record de 9,3% din PIB în anul electoral 2024), iar necesarul mare de finanțare sporește dependența de piețe și sensibilitatea la costul banilor, legând într-o anumită măsură, la mâini, politicile guvernamentale.

image

Crește componenta externă a scadențelor. Costurile datoriei apasă deja pe deficitul de cont curent

De notat din datele Ministerului Finanțelor că se manifestă și o schimbare treptată a structurii rambursărilor. În 2027, România are de rambursat 17,2 mld. euro pe piața internă și 4,3 mld. euro pe piața externă.

ADVERTISING

În 2028, componenta externă urcă la 7,7 mld. euro, în 2029 la 7,9 mld. euro, iar în 2030 ajunge la 10,1 mld. euro, depășind ușor pentru prima dată rambursările de pe piața internă, estimate la 9,9 mld. euro. Mai mult, rambursările externe rămân ridicate în anii 2031-2033.

Citește integral articolul Bulgărele datoriei ne ajunge din urmă: România are de refinanțat peste 20 mld. euro anual între 2027 și 2030 – Povara externă crește alert, lovind în deficitul de cont curent pe Curs de Guvernare.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google