Aveţi bani de investit? Se lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie

Aveţi bani de investit? Se lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanţelor lansează luni, 6 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie.

Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani cu dobânzi anuale de 7,2% şi respectiv 7,8%, iar cele în euro au scadenţe de 1 an şi 2 ani şi dobândă anuală de 1,40%, respectiv 2,30%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

ADVERTISING

”Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6 – 21 iunie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale şi Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti”, anunţă Ministerul de Finanţe.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

ADVERTISING

Deţinătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇