Avertisment FMI: Impactul taxelor vamale va fi mai sever în estul UE

Avertisment FMI: Impactul taxelor vamale va fi mai sever în estul UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fondul Monetar Internațional avertizează că noile taxe vamale vor avea un impact semnificativ asupra economiei Uniunii Europene, însă țările din estul Europei vor resimți cel mai puternic efectele acestui nou val de protecționism.

Potrivit unui raport recent citat de agenția EFE, economiile est-europene sunt mai vulnerabile în fața conflictelor comerciale globale, din cauza dependenței ridicate de sectorul industrial și a integrării lor în lanțurile de producție internaționale.

Directorul Departamentului European al FMI, Alfred Kammer (foto), a semnalat vineri, într-o conferință de presă, că acest conflict al taxelor va însemna "o scădere semnificativă" pentru UE, care, conform instituției internaționale, va crește anul acesta cu 1,2% și cu 1,6% în 2026, ceea ce va reprezenta o reducere cu două zecimi în ambele cazuri comparativ cu estimările din octombrie și în concordanță cu datele publicate săptămâna aceasta privind zona euro.

Kammer a subliniat încă o dată că volumul mare de investiții care se preconizează în infrastructură sau Apărare, în special în Germania, va ajuta la contracararea efectelor taxelor.

Însă, efectele disputei tarifare inițiate de SUA se vor simți mai mult în regiunea din centrul, estul și sud-estul Europei, în care FMI include și țările extracomunitare, precum Serbia, Moldova sau Albania.

Pentru această regiune, FMI estimează o creștere de 2,4% și, respectiv, 2,7%, până în 2026, ceea ce reprezintă o scădere de șapte și, respectiv, cinci zecimi, comparativ cu previziunile anterioare, din cauza "ponderii sectorului de producție în aceste țări", a punctat Kammer.

Analiza instituției avertizează, de asemenea, în legătură cu efectele colaterale în Europa ale conflictului comercial dintre Beijing și Washington, astfel că estimările sale preliminare indică "o creștere a importurile provenite din China, de circa 0,25% din PIB al UE pe termen scurt", însă consideră că impactul acestor fluxuri deviate "pare a fi de o amploare gestionabilă".

"Cu cât mai mult comerț pentru UE, cu atât mai bine"

În ceea e privește recomandările pentru Europa, Kammer a insistat asupra a ceea ce FMI a spus la începutul reuniunii de primăvară: necesitatea unei mai bune integrări în UE, inclusiv consolidarea unei piețe interne fără bariere.

"Cu cât mai mult comerț pentru UE, cu atât mai bine", a afirmat Kammer, care a lăudat eforturile Bruxelles-ului de a încerca să încheie cât mai curând noi tratate de liber schimb cu diferite țări și regiuni, pentru a-și diversifica și consolida lanțurile de aprovizionare.

În plan monetar, economistul a subliniat că se preconizează ca rata inflației de 2% în UE să se atingă în a doua jumătate a acestui an, înainte de data estimată anterior, datorită slăbirii cererii și scăderii prețurilor la energie, și organismul financiar recomandă Băncii Centrale Europene să taie cu încă un sfert de punct rata dobânzii și să o mențină, pentru moment, la 2%.

De asemenea, în plan fiscal, instituția recomandă UE să continue consolidarea fiscală, să continue să genereze rezerve și spațiu de manevră în ceea ce privește presiunile legate de cheltuielile ce se preconizează pe termen lung și care vizează îmbătrânirea populației, tranziția energetică sau sumele mai mari pentru Apărare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇