ANPC a găsit mai multe nereguli la Târgul de Crăciun din București, dar a dat doar avertismente verbale

ANPC a găsit mai multe nereguli la Târgul de Crăciun din București, dar a dat doar avertismente verbale

Echipa ANPC a descoperit mai multe nereguli la controlul efectuat vineri la târgul de Crăciun din Bucureşti însă operatorii economici au primit doar avertismente exclusiv verbale, deși preşedintele Autorităţii, Mihai Culeafă, afirmă că nu va tolera specula.

Acesta a făcut parte din echipa de control, dar spune că vizita a avut „un rol constructiv”, mai mult de remediere şi prevenţie, deşi au fost identificaţi operatori economici care comercializau alimente păstrate necorespunzător, fără etichete sau informaţii despre produse.

„Nu am avut intenţia de a amenda operatorii economici, ci de a-i ajuta prin consiliere şi prevenţie, astfel încât consumatorii să se bucure de achiziţii sigure”, a declarat preşedintele ANPC, într-un comunicat remis vineri.

Culeafă a transmis că îşi doreşte să existe un dialog cu operatorii economici, dar nu va tolera specula, pentru că „totul se rezumă la consumatorii români, faţă de care trebuie să arătăm respect”.

ADVERTISING

"Într-adevăr, am observat destule nereguli, însă ne-am dorit să păstrăm scopul vizitei, şi anume acela de a preveni. Am identificat operatori economici care se abăteau de la norme: absenţa etichetelor, dar şi a separatoarelor între produse, alimente păstrate necorespunzător, neacoperite, sau chiar lipsa unor informaţii, precum faptul că unele produse erau congelate.

Am discutat deschis şi i-am rugat individual să remedieze problemele cât mai repede cu putinţă. Avertismentele au fost exclusiv verbale, având în vedere că ne dorim să existe bună voinţă din partea comercianţilor de a-şi soluţiona punctual situaţiile", a mai spus şeful ANPC.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇