Analiști: Impactul coronavirusului se va resimți puternic până în primul trimestru al anului viitor. Leul se va deprecia în următoarele 12 luni

Analiști: Impactul coronavirusului se va resimți puternic până în primul trimestru al anului viitor. Leul se va deprecia în următoarele 12 luni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai mult de jumătate dintre analiştii CFA România estimează că impactul coronavirusului se va resimţi puternic până în primul trimestru al anului viitor iar deficitul bugetar anticipat pentru acest an este de 8,4%.

Valoarea medie a anticipaţiilor indică un declin al Produsului Intern Brut de 4,4% pentru 2020 iar pentru rata şomajului această valoare este de 7,3%, potrivit unui comunicat al organizaţiei remis joi.

Cîțu spune că economia României va scădea doar cu 2%. Comisia Europeană estimează 6%, dar e ”prea pesimistă”

"Din luna aprilie a acestui an, în cadrul sondajului au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, iar rezultatele pentru luna iunie 2020 relevă: impactul economic al coronavirusului - cea mai mare parte a respondenţilor (53,3%) anticipează că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I al anului 2021; deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020 - valoarea medie a anticipaţiilor este 8,4%; evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2020 - valoarea medie a anticipaţiilor este -4,4%; rata şomajului la finalul anului 2020 - valoarea medie a anticipaţiilor este 7,3%", se precizează în comunicat.

ADVERTISING

Urmează o depreciere a leului în următoarele 12 luni

Totodată, analiştii CFA România estimează o depreciere a leului în următoarele 12 luni.

Mai mult, peste 74% dintre participanţii la sondajul CFA România consideră preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate.

"În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 95% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8991, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9608 (în condiţiile în care anticipaţiile individuale au variat între 4,8500 şi 5,1000).

ADVERTISING

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2021/iulie 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,33%. Este de remarcat faptul că peste 74% dintre participanţi (record istoric al sondajului) consideră preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate", se arată în comunicatul citat.

Prețul aurului a depășit pentru prima dată valoarea maximă atinsă în 2011

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut

Pe de altă parte, în luna iunie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 1,9 puncte până la valoarea de 34,1 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 16,8 puncte.

ADVERTISING

Cîţu: România va avea un deficit bugetar de 6,7% din PIB, în 2020. Contracţia economică va fi de 2,2% din PIB

Potrivit CFA România, această evoluţie a fost cauzată de componenta de anticipaţii a indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut, faţă de luna anterioară, cu 2,7 puncte, până la valoarea de 22,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 38,4 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a scăzut în luna iunie cu 4,2 puncte, până la valoarea de 40,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 5,9 puncte).

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇