Amazon intră pe segmentul de prețuri ultra-mici și se bate cu Temu și Shein

Amazon intră pe segmentul de prețuri ultra-mici și se bate cu Temu și Shein
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Amazon intenţionează să riposteze la concurenţa în creştere din partea rivalilor Temu şi Shein, cu o nouă secţiune de reduceri direct din China.

În cadrul unei întâlniri recente cu vânzători chinezi de top, grupul american a prezentat noul canal, care urmăreşte să trimită prin avion bunuri cumpărătorilor americani direct din depozitele din China, potrivit unei prezentări consultate de Financial Times, citat de ZF.

Amazon intenţionează să includă noua secţiune pe pagina de pornire a aplicaţiei sale şi să livreze bunurile cu costuri foarte scăzute în nouă până la 11 zile, se arată în prezentare.

ADVERTISING

Oferta ar viza consumatorii americani dispuşi, pentru a obţine un chilipir, să aştepte mai mult decât termenele de livrare tipice de una sau două zile ale Amazon.

Graba grupului american de a oferi bunuri ieftine direct din China vine în contextul în care se confruntă cu o concurenţă tot mai mare din partea Temu şi Shein, care au crescut rapid prin invadarea Internetului cu reclame pentru produsele lor la preţuri reduse.

Temu, deţinut de PDD Holdings, şi Shein, fondat în China, au perfecţionat modele de afaceri care se bazează pe comercianţii chinezi care expediază bunuri către depozite din sudul Chinei, care sunt apoi expediate cu avioane cargo către ţări occidentale.

ADVERTISING

Coletele individuale destinate consumatorilor beneficiază de regula de minimis, pe care multe ţări au instituit-o pentru a permite cetăţenilor să primească colete din străinătate sub o anumită valoare fără a plăti tarife de import. În SUA, pragul este stabilit la 800 de dolari pe colet.

Pe de altă parte, Amazon a atins miercuri, pentru prima dată, o valoare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari, devenind a cincea companie din SUA care a depăşit acest nivel, transmite Reuters.

Acţiunile au crescut cu 3,4%, până la 192,70 dolari, oferind gigantului comerţului electronic o valoare de piaţă de peste 2.000 de miliarde de dolari şi plasându-l în acelaşi club cu companiile din tehnologie Microsoft, Apple, Nvidia şi Alphabet.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇