„Un Amazon pe steroizi”. Cum a reușit Temu să cucerească lumea comerțului online

„Un Amazon pe steroizi”. Cum a reușit Temu să cucerească lumea comerțului online
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un nou gigant chinez în domeniul retailului e acum în lumina reflectoarelor și, cu cât crește mai mult numărul comenzilor din întreaga lume, cu atât liderii mondiali îl critică mai agresiv.

Este vorba despre Temu, compania lansată în SUA în 2022 și apoi în Marea Britanie și întreaga lume, devenind rapid foarte populară inclusiv în România, datorită prețurilor mici pentru o gamă largă de produse, de la haine, la electronice sau mobilă.

Gigantul chinez a fost dur criticat deja de lideri politici din SUA și Marea Britanie, o investigație realizată de instituțiile americane arătând un risc extrem de mare ca produsele vândute pe Temu să fie realizate prin muncă forțată.

ADVERTISING

Compania a răspuns acestei anchete susținând că interzice strict orice formă de muncă sau serviciu impus sub ameninţare, muncă realizată de deținuți sau de copii.

De atunci, aplicația companiei s-a menținut constant în topul vânzărilor la nivel mondial, doar în SUA fiind folosită de aproape 152 de milioane de americani în fiecare lună, potrivit datelor analiștilor de la SimilarWeb citate de BBC.

„Este un Amazon pe steroizi”, spune analistul Neil Saunders, care adaugă că sloganul „fă cumpărături ca un miliardar” a făcut ca popularitatea Temu să explodeze în cele 49 de țări din lume unde livrează.

ADVERTISING

De altfel, atât de mare a fost ascensiunea, că Temu și-a permis să aibă 6 reclame de 30 de secunde în timpul pauzei de la Super Bowl, finala urmărită de un număr record de 123 de milioane de oameni.

După expunerea de la Super Bowl, numărul descărcărilor aplicației a urcat și mai mult. Saunders spune că, la nivel global, a doua zi după evenimentul sportiv al anului, descărcările aplicației au crescut cu aproape un sfert față de săptămâna precedentă. 8,2 milioane de oameni au intrat pe site și pe aplicație în acea zi, iar asta s-a tradus în scăderi de 5, respectiv 2% pentru Amazon și eBay.

ADVERTISING

Saunders mai arată că Temu a investit sume consistente în campanii de micro-marketing, folosind influenceri care nu au mai mult de 10.000 de urmăritori și care promovează produse cumpărate de pe platformă, pe canale precum TikTok și YouTube.

Temu este deținută de Pinduoduo, un colos chinez în domeniul comerțului online. Compania face schimb constant pentru poziția 1 pe piața chineză cu Alibaba.

Rezultatele companiei sunt percepute drept o mare sursă de mândrie și patriotism, majoritatea produselor fiind făcute în fabrici din China.

Ines Durand, expert în e-commerce la SimilarWeb, explică tactica Temu, bazată pe colectarea masivă de date despre trendurile consumatorilor și cele mai căutate și vizionate produse. Apoi, oferă pe gratis companiilor producătoare aceste date, față de Amazon, care le vinde în pachete premium.

Temu folosește și inteligența artificială pentru a genera imagini în pas cu cele mai noi trenduri. Astfel, uneori produsele vizionate nici măcar nu există încă în realitate. Apoi, în funcție de cerere, sunt făcute rapid și livrate cu avionul, astfel că nici nu are nevoie de spațiu de depozitare și plătește și taxe mai mici pe transport.

Atât în SUA, cât și în Marea Britanie, sunt luate acum în calcul modificări ale legislației care vizează gigantul chinez.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇