6 companii de stat au datorii de 10 miliarde de lei... la stat, iar Guvernul se grăbește să ne majoreze taxele

6 companii de stat au datorii de 10 miliarde de lei... la stat, iar Guvernul se grăbește să ne majoreze taxele

Cum se face că nu are statul bani la buget şi se gândeşte să ne împovăreze cu noi taxe?

PressHub a întocmit un top al celor mai mari datorii pe care le au companiile de stat… la stat.

Şi astfel a constatat că doar șase companii cu capital de stat au în total datorii la buget care depăşesc 10 miliarde de lei.

Iată topul şi ce datorie are fiecare astfel de societate la bugetul de stat:

  1. Compania Națională a Huilei (CNH - aflată de ani de zile în insolvenţă) - 5,199 miliarde de lei (1 miliard de euro).
  2. CFR Marfă - 2,162 miliarde de lei (peste 500 de milioane de euro), din care cea mai mare parte acumulată doar în ultimii doi ani, adică 2 miliarde de lei.
  3. Complexul Energetic Hunedoara - 1,747 miliarde de lei.
  4. Societatea Națională a Căilor Ferate (SNCFR) - 1,276 miliarde de lei
  5. Societatea Națională a Cărbunelui - 418,7 milioane de lei restanțe.
  6. TAROM - 77 de milioane de lei datorii către stat.
ADVERTISING

Sursa citată mai scrie că sunt şanse extrem de mici ca statul să-și recupereze vreodată aceste datorii. Companiile de stat reprezintă o cincime din pierderile totale din economie.

În context, amintim că datoria guvernamentală tot crește şi a depășit 50% din PIB.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇