Grupul auto francez Renault SA a avertizat, vineri, că din cauza crizei globale a semiconductorilor producţia sa de automobile în acest an va fi mai mică decât se preconiza anterior, dar a adăugat că îşi menţine în continuare estimările de profit graţie reducerii costurilor.
Renault, proprietarul Dacia, estimează că lipsa de componente a dus la nerealizarea în trimestrul al treilea a unei producţii de circa 170.000 de unităţi. În aceste condiţii, grupul francez anticipează pentru ansamblul anului o pierdere de producţie de circa 500.000 vehicule, transmite Reuters.
În trimestrul al treilea, cifra de afaceri a Renault Group s-a ridicat la 8.987 milioane de euro, în scădere cu 13,4% faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului precedent, în contextul în care vânzările mondiale au scăzut cu 22,3% în ritm anual, până la 599.027 vehicule.
Dacia, o evoluție mai bună decât a pieței
"Marca Dacia a vândut în trimestrul al treilea 138.375 de vehicule, în scădere cu 11,2% faţă de perioada similară a anului precedent.
Dacia a reuşit totuşi o evoluţie mai bună decât cea a pieţei, datorită Noului Sandero, cel mai vândut model din Europa în trimestrul 3, şi a Noului Duster, cel mai vândut SUV din Europa în acelaşi interval.
Dacia dispune de două modele pe podiumul vânzărilor către clienţii particulari din Europa în trimestrul 3 (Sandero pe locul 1 şi Duster pe locul 3)", a informat grupul francez.
Renault a mai precizat că Dacia Spring, cel mai accesibil vehicul electric din Europa, înregistrează deja peste 30.000 de comenzi, iar până la sfârşitul anului vor fi deschide comenzile şi pentru noul model Dacia Jogger, noul său vehicul de familie polivalent cu 7 locuri.
În pofida creşterii pierderilor de producţie estimate pentru întregul an, Renault Group îşi menţine estimarea privind atingerea unei marje operaţionale de 2,8% pe întregul an, la un nivel comparabil cu cel din primul semestru.
"Acţiunile întreprinse pentru reducerea costurilor şi optimizarea valorizării producţiei noastre ne permit să confirmăm estimarea noastră pentru întregul an în pofida deteriorării aprovizionării cu componente în trimestrul al treilea şi a unei vizibilităţi reduse pentru ultimul trimestru", a declarat Clotilde Delbos, director financiar Renault Group.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.