Programul Rabla reîncepe pe 13 mai, iar la vară vine cu o surpriză pentru cei care nu îşi permit maşină nouă

Programul Rabla reîncepe pe 13 mai, iar la vară vine cu o surpriză pentru cei care nu îşi permit maşină nouă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă sesiune a programelor „Rabla” şi „Rabla Plus” va debuta pe data de 13 mai, acestea urmând să se adreseze, în premieră, şi instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale. În plus, la vară, vom avea un nou program guvernamental prin care cei care îşi casează maşinile mai vechi de 15 ani pot primi primă de „cel puţin 3.000 de lei”, fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou.

„Pe data de 13 mai se va lansa noua sesiune ‘Rabla’. Am făcut o reaşezare a bugetelor ţinând cont de cererea şi nevoia pieţei pentru un număr cât mai mare de autovehicule electrice.

Am alocat pentru Programul ‘Rabla’ – persoane fizice suma de 335 de milioane de lei, pentru persoane juridice suma de 123 de milioane de lei şi, pentru prima dată, instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale vor avea o axă de finanţare doar a lor, a cărei alocare va fi de 50 de milioane de lei.

ADVERTISING

De asemenea, pentru Programul 'Rabla Plus' persoane fizice am alocat 262 de milioane de lei, pentru persoanele juridice 190 de milioane de lei, iar instituţiile publice vor avea, de asemenea, 100 de milioane de lei alocate numai în această sesiune", a anunţat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Acesta a adăugat că o altă sesiune a programului "Rabla" va fi organizată "undeva în luna septembrie, tot cu nişte sume destul de consistente".

"Gândirea noastră este ca, pe viitor, să avem două sesiuni pe an - una în prima parte a anului, iar cea de-a doua în ultima parte a anului", a menţionat şeful AFM.

Rabla fără să cumperi altă maşină

Pe de altă parte, în vară va debuta un alt soi de program Rabla, prin care cei care îşi casează maşinile mai vechi de 15 ani pot primi primă de "cel puţin 3.000 de lei", fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou.

"Venim cu încă un program care va porni pe 1 iulie dacă totul merge bine şi reuşim să ne înţelegem cu autorităţile publice locale.

ADVERTISING

Un program "Rabla" local care va scoate sute de mii de maşini vechi din circulaţie. Vom asigura o primă de cel puţin 3.000 de lei pentru maşinile casate fără obligaţia de a fi cumpărate maşini noi.

Azi dimineaţă (joi - n.red.) am avut o discuţie cu domnul ministru Cseke (Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei - n.red.) despre reţeaua naţională de staţii de încărcare. Aici, veştile bune vin şi din partea Ministerului Dezvoltării, pentru că de acolo vor fi finanţate peste 15.000 de staţii de încărcare până în 2026, prin PNRR", spune ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

Acesta a punctat şi că România a înregistrat cea mai mare creştere procentuală din Uniunea Europeană a înmatriculărilor de autovehicule electrice, în primele patru luni ale acestui an.

"Strategia făcută pentru următorii patru ani, adică 2021, 2022, 2023 şi 2024, a dus la o creştere-record a numărului de maşini electrice înmatriculate în România. Suntem primii din Europa la capitolul creştere.

ADVERTISING

Conform ultimelor statistici făcute la nivel european, pe primele patru luni din 2022, România are cea mai are creştere procentuală în ceea ce priveşte numărul de maşini electrice înmatriculate într-o ţară a Uniunii Europene. Avem 408% creştere faţă de 2021, în primele patru luni. Acestea sunt maşini comandate în cursul anului 2021 şi au fost înmatriculate în 2022. Bugetul pe care l-am asigurat pentru 'Rabla Plus', anul trecut, a dus la o asemenea performanţă", a spus Tanczos.

Regulile Rabla pe 2022

Programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" din acest an au fost lansate la începutul lunii februarie, cu un buget de 1,2 miliarde lei.

"Rabla Clasic" din 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate. Tichetul este utilizabil doar pentru achiziţia unei maşini noi cu noxe emise de maximum 160 g CO2/km în regim WLTP.

Pentru achiziţia unui autoturism nou se pot folosi maximum două tichete Rabla.

Utilizatorul poate beneficia de următoarele eco-bonusuri suplimentare:

  • un eco-bonus de 1.500 lei - pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară;
  • un eco-bonus de 1.500 lei - pentru cumpărarea unei maşini al cărei motor generează emisii de CO2 mai mici sau egale cu 119 g CO2/km în regim WLTP;
  • un eco-bonus de 1.500 lei - pentru achiziţia unei maşini noi cu sistem GPL/GNC;
  • un eco-bonus de 3.000 lei - pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid (fără Plug-In).

În cazul programului "Rabla Plus", cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in pot beneficia de următoarele tipuri de vouchere:

  • un eco-tichet de 20.000 de lei pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WLTP (cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi);
  • un eco-tichet de 23.000 de lei, pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WTLP (cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi);
  • un eco-tichet de 45.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi;
  • un eco-tichet de 48.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi.

De asemenea, se poate acorda un eco-bonus în valoare de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani şi are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Conform datelor AFM, în 2021, vechimea parcului auto din România era de 16,8 ani, în timp ce, în 2010, se situa la sub 10 ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇