Germania, în fața unei dileme dramatice în industria auto: închide uzine sau le vinde chinezilor

Germania, în fața unei dileme dramatice în industria auto: închide uzine sau le vinde chinezilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Industria auto germană transmite unul dintre cele mai dure avertismente din ultimele decenii: fără măsuri radicale, Europa nu va putea menține toate uzinele auto în funcțiune.

Soluțiile aflate acum în discuție merg de la închiderea fabricilor până la preluarea acestora de către producători străini, inclusiv chinezi, în încercarea de a salva măcar o parte din locurile de muncă.

Mesajul a fost transmis de Asociația Germană a Industriei Auto (VDA), în contextul în care Volkswagen încearcă să promoveze un amplu plan de restructurare care, potrivit unor surse apropiate companiei, ar putea include până la 100.000 de concedieri și închiderea a patru uzine din Germania.

ADVERTISING

Planul a fost însă respins joi de Consiliul de Supraveghere, după opoziția reprezentanților angajaților, potrivit Reuters.

VDA: Nu vom putea păstra toate fabricile

Președinta VDA, Hildegard Müller, a declarat că actuala criză a industriei auto europene impune „decizii curajoase”, avertizând că modelul actual nu mai poate fi susținut, potrivit The Guardian.

„Nu vom putea păstra deschise toate fabricile și toți furnizorii în aceste condiții. Ar trebui, prin urmare, să deschidem aceste unități către producători străini. Fiecare locație pe care reușim să o menținem aici înseamnă locuri de muncă salvate”, a afirmat Müller.

ADVERTISING

Potrivit acesteia, realitatea economică a depășit obiectivele politice, iar Germania și Europa trebuie să accepte schimbări majore, inclusiv renunțarea la modele de funcționare și beneficii care nu mai sunt sustenabile.

Planul de restructurare al Volkswagen, blocat de sindicate

În paralel, Volkswagen încearcă să implementeze unul dintre cele mai ample programe de restructurare din istoria grupului, care ar include reducerea capacității globale de producție de la 10 la 9 milioane milioane de vehicule anual și simplificarea gamei de modele cu până la 50%.

ADVERTISING

Surse citate de Reuters afirmă că planul inițial prevedea până la 100.000 de concedieri și închiderea a patru uzine din Germania, însă reprezentanții angajaților au blocat proiectul în Consiliul de Supraveghere.

Compania nu a confirmat oficial aceste măsuri și s-a limitat la anunțarea unor obiective generale privind reducerea costurilor și simplificarea operațiunilor.

Citeşte integral analiza Germania, în fața unei alegeri dramatice în industria auto: închidere de uzine sau vânzarea către producători chinezi/ Planul de restructurare al VW, blocat de sindicate pe Curs de Guvernare

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google