Ce s-a întâmplat cu prima mașină electrică românească, produsă la Cluj-Napoca: „Am demonstrat că putem inova, cu bani puțini!”

Ce s-a întâmplat cu prima mașină electrică românească, produsă la Cluj-Napoca: „Am demonstrat că putem inova, cu bani puțini!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prima mașină electrică românească modernă – creată la Cluj-Napoca de firma Newcar4future SRL – e dovada că – indiferent dacă îți aduce sau nu bani – dragostea pentru tehnologie și inovație poate naște lucruri uimitoare.

Voicu Oprean, principalul investitor în proiectul primei mașini electrice moderne produse în România, ne-a spus întreaga poveste, la podcastul Digital Shift.

„Povestea mașinii a început de la Târgu Mureș. Acolo am întâlnit ... un meseriaș, i-aș zice. Un om care se ocupa cu producția de mobilă.

Și care a avut o idee: să facă prima mașină cu caroserie din lemn din România. Și a făcut-o. Noi am făcut un contract la acea vreme, să mergem cu acea mașină la o expoziție mare din Germania (la Nuremberg). Ne-am dus.

Era caroseria din lemn, un motor pe combustie pus pe un cadru. Motorul picura. Scăpa benzină. Inițial, organizatorii expoziției ne-au spus să rezolvăm. Apoi, ne-au dat afară din expoziție, că exista un risc de incendiu.

Și-atunci – adică acum vreo 10 ani – am zis: «Ce-ar fi să facem noi o mașină electrică?», își amintește Voicu Oprean.

A luat naștere Newcar4future SRL.

„Cu inventatorul conceptului  – care este, în continuare, acționar în firmă – am abordat fiecare parte a mașinii. Le-am făcut, la început, din fibră de sticlă. Apoi, din fibră de carbon. Mașina pe care am creat-o este din fibră de carbon.  

Era atunci începutul electrificării transportului auto, în România. De vreo 3 ani venise la noi Tesla, cu primele modele. Și am zis: «Ok, cum să o construim? Hai să lucrăm cu furnizori din automotive, nu?».

Și așa am ajuns la Continental, spre exemplu. Și la Magna. Ei ne-au oferit o platformă. Dar era una standard. Și ne-am zis că, dacă o folosim, nu învățăm prea mult. Și am ales, mai degrabă, să luăm bucăți, de unde putem.

Așa am ajuns la soluția de propulsie în roți, care era inovativă, pentru acel moment. Așa am ajuns la baterii, pe care ni le-a furnizat o companie românească numită Prime Motors.

Apoi, am făcut noi soft-ul pentru ceea ce se numește «battery management sistem». Pentru că noi, la AROBS (principala companie fondată de Voicu Oprean, care furnizează software în Europa, Statele Unite și Asia – n.red.), livrăm oricum destul de mult în zona de automotive. Am făcut zonele de display/infotainment. Am făcut propulsia, acel schimbător de viteze.

Am pus inovație acolo unde am crezut noi că are sens”, a mai povestit Voicu Oprean.

A ieșit o mașină cu design modern, cu un motor de 300 de cai putere, cuplu de 1.500 Nm pe roată și o autonomie de circa 300 km. Autoturismul nu are oglinzi exterioare, ci camere - o tehnologie care este implementată și de marii producători auto, de regulă ca extraopțiune destul de scumpă.  

mașina electrica românească din Cluj Napoca la
Sursă foto: X/E-car concept by NewCar4Future

Din atelier, pe șosea

„Rămânea o singură provocare: cum să pui mașina pe șosea.

S-a întâmplat acum vreo 6 ani, cred. Asta rămăsese de făcut. Că tot ce puteam face cu ea necertificată era să o testăm pe bucăți de autostradă încă nedate în folosință. La vremea aia erau mai multe, pe lângă Cluj. Între timp, s-au cam dat în folosință și nu mai aveam pe unde să ieșim cu ea.

La certificare, un an – un an și jumătate, am stat după Registrul Auto Român (RAR) și am încercat să ne conformăm cerințelor lor.

Cel mai greu a fost cu sistemul de deschidere al mașinii. Mașina noastră nu se deschide cu cheie. RAR spunea că e nevoie de cheie. Și nu e nevoie, evident. Tesla e una dintre mașinile care se poate deschide și fără cheie. Dar ne-a luat al naibii de mult să îi convingem că e nevoie să facă astfel de derogări!  

Ne-a luat o mulțime de timp și ne-a mâncat o mulțime de energie. Dar am reușit. Mașina are numere roșii, de probă”, a declarat Voicu Oprean, la podcastul Digital Shift.

Voicu Oprean: „E un statement. Am arătat că putem! Cine știe ce urmează?”

Omul de afaceri susține că – deși și-ar fi dorit să vadă mașina în producție – e mulțumit de ceea ce a reușit să obțină: un statement bun.

„Inițial, totul a fost dorință de a inova tehnic. Apoi ne-am pus problema: ce-ar fi să facem un business? Să creăm o miniserie?

Prototipul ne-a costat undeva la 500.000 de euro.  Am avut și norocul să reușim să intrăm într-un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Printr-un proiect al lor -  ne-au ajutat să finanțăm o parte din inițiativă. Restul de bani au venit de la mine și de la alți investitori care au crezut în acest proiect.

Din acest punct de vedere, al business-ului, este unul dintre proiectele noastre eșuate. Trebuie să recunosc acest lucru. N-am reușit să ajungem la acel pas: să replicăm mașină, să capitalizăm tot ce am învățat și să punem într-un cadru în care să și producă bani, nu doar să-i cheltuiască.

Dar știți cum e pentru antreprenori: speranța moare ultima.

Potențial există ca, la un moment dat, să reconvertim mașina. Sau poate reușim să accesăm fonduri europene care să ne permită să mai dezvoltăm lucruri pe ea. Cred mult în inovația incrementală.  

Pentru moment, pot spune că mașina a fost un statement. Am arătat că putem face o mașină electrică cu bani puțini. Am avut parteneriate cu firme care pregătesc mașini pentru raliuri, cu distribuitori de mașini ... Am avut un parteneriat cu Dacia Renault care ne-a ajutat cu hale pentru vopsit... În fine, cu minimul de buget pe care l-am avut, am încercat să facem ceva. Și am arătat că funcționează.

Am încercat să îmi demonstrez că putem inova. Sigur, poate era bine să inovăm acum 20 de ani și să vindem tehnologia la Tesla sau la Rimac”, a mai spus Voicu Oprean.

Mai multe despre afaceri cu tehnologie creată în România puteți afla din episodul prodcastului Digital Shift, pe care îl puteți asculta integral aici.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇