Suntem dezamăgiți? Ba bine că nu. Țara va avea un guvern de centru. Dar scorul PSD, rezultatul ultranaționaliștilor de obediență moscovită și chiulul de la urne mă fac să-mi reprim cu greu un amplu șuvoi de blesteme.
Cu anemicul scor realizat, USR-PLUS nu va putea ridica pretenții la șefia guvernului. Va continua, probabil, să conducă țara Ludovic Orban. Dar nu el și Cioloș sunt vestea serii.
Nici reșuta prea multor români în tentația stupidă, sinucigașă, de a-și combate aleanul și frustrările cu derive de extremă dreapta și cu ștampile pe invenții de formațiuni cotizând la deliruri fascistoide.
Localuri de vot goale
Dureri acute provoacă mai ales participarea la vot, redusă la modul catastrofal. Acest chiul de la întâlnirea cu propriul destin european trimite la ceea ce Ana Blandiana numea, covârșită de durerea tarelor națiunii, scoase necruțător la iveală de deceniile de comunism, ”un popor vegetal”.
În mod vădit, electoratul captiv, vai, încă n-a dispărut. Unde au rămas românii? Ce treburi presante i-au ținut legați de glie? Ce mister le-a răpit puterea de a-și aminti de sutele de mii de oameni sfidând gerul, spre a apăra în stradă asediata justiție de cleptocrația lui Dragnea, de n-au mai izbutit să-și părăsească bucatele, cozonacii, țuica, berea, vinul și casele ca să voteze?
Ce le-a luat multora mințile și de Sfântul Niculaie, de-au fost în stare să-și lase viitorul pe mâna și sub controlul abjecților care le-au furat trecutul? Ce afurisite deficiențe de memorie, de creiere înmuiate în alcool, de incontinențe urinare apărând, fatal, la scrutinele parlamentare, să sporească lehamitatea politică, determină de la Duminica Orbului încoace milioane de români, în clipe cheie pentru țară, să opteze greșit ori să stea departe de vot?
O atare prezență la urne dezastruoasă n-avea cum da un rezultat mai bun, deși orașele și diaspora, o dată în plus, nu mă îndoiesc că au salvat ce-i de salvat. Voturile lor cuplate cu refuzul satelor de a vota vor scoate PNL câștigător și vor ameliora sensibil scorul USR-PLUS, făcând posibil un viitor guvern nominal de centru-dreapta. Sau va fi un executiv uselisto-userist, în loc de un cabinet reformist?
AUR-ul antioccidental și cine e cel mai mare perdant al alegerilor
Absenteism putem. Dar numai atât putem?
De ce să nu stăm strâmb, să judecăm drept? Ar fi aiurea să deplângem faptul că n-au ieșit la vot destui diasporeni, la fel de mulți ca la prezidențiale.
Pentru ce să iasă? Pentru cine? Pentru câteva mandate nenorocite în forul legislativ? Iar ceilalți alegători? Să riște o contaminare pentru o clasă politică fără lideri carismatici, fără partide eligibile, ori doldora de traseiști, când nu sunt conduse cu picioarele, care s-a rezumat în pandemie la a-i panica?
Sau, nu mai puțin iresponsabil, la a-i încuraja să se comporte față de pandemie nesăbuit?
Nu mai puțin absurd ar fi să dăm vina pe toți românii.
O parte dintre ei, mai substanțială decât oricând, a înțeles miza uriașă a acestor alegeri. Mulți au sfidat iarna și Covidul, ca să-i dea țării o șansă de reformă, de curățare de hoție, de refacere a justiției.
Fiindcă, formată din patronii de startup-uri și întreprinzători mici și mijlocii, emergenta clasă de mijloc, asediată de inepția taxelor și lockdown-urilor excesive care-i omoară țării economia și îi zdrobesc coloana vertebrală, știe că doar reforma e în măsură s-o salveze, oferind națiunii șansa depesedizării și decleptocratizării.
Cum știe că ambele sunt necesare ca să se edifice meritocrația capabilă să scoată România din mizerie, din catastrofe gen Colectiv și Piatra Neamț, pe scurt, din Evul Mediu, să-i oprească hemoragia de creiere, să-i dăruiască spiritul, educația, spitalele și autostrăzile, precum și cultura și modernitatea de care ar avea nevoie.
Ce rămâne? Conștiința că, pe moment, atâta putem. Niciun strop mai mult.
Și dezabuzarea multor alegători care, manipulați ori amețiți de spectacolul degringoladei democrațiilor occidentale, perplecși într-o lume tot mai complexă, mai fluidă, mai ușor de terorizat, tot mai mefienți, după ce prea mult timp elita politică le-a înșelat încrederea, au recăzut în fatalism.
Rămâne un gust dulce-amărui de mătrăgună. Vinovații care ne-o tot dau s-o înghițim, că-i cică ”bună”, se cam știu. Valea, musiu!