Liderii PNL intră azi în ședință, după demisia lui Orban. Apoi, se întâlnesc cu Iohannis

Liderii PNL intră azi în ședință, după demisia lui Orban. Apoi, se întâlnesc cu Iohannis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea liberală se reuneşte marţi dimineaţă în şedinţă pentru a discuta strategia de negociere pentru formarea noului guvern, ca urmare a alegerilor parlamentare din 6 decembrie. După-amiază, liderii liberali urmează să discute cu preşedintele Klaus Iohannis.

Şedinţa conducerii PNL este programată la ora 10:00 şi are loc în contextul în care liderul partidului, Ludovic Orban, a demisionat de la conducerea Executivului, anunţându-şi ca obiective construirea unei majorităţi parlamentare care să nu cuprindă PSD şi implicarea sa în negocierile pentru formarea unui guvern.

ADVERTISING

De asemenea, preşedintele Iohannis şi-a anunţat intenţia ca în câteva zile să convoace consultări la Cotroceni pentru formarea Guvernului.

Marţi după-amiază, membrii conducerii PNL se întâlnesc cu preşedintele Klaus Iohannis.

”Am convingerea că, în următoarele negocieri, PNL va avea capacitatea de a da un nou premier şi să realizeze coloana vertebrală pentru saltul de care are nevoie România”, a mai afirmat Ludovic Orban, în declaraţia prin care a anunţat depunerea mandatului de premier.

PNL se situează pe poziţia a doua ca procente obţinute la alegerile parlamentare, prima poziţie fiind deţinută de PSD.

ADVERTISING

Iohannis vede o creștere clară la PNL și USR și vrea guvern de centru-dreapta

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat luni seară, în prima sa reacţie după alegerile parlamentare, că rezultatele alegerilor arată că nu există un câştigător clar, iar dacă ne uităm pe rezultatele provizorii momentan vedem că PNL în 2016 obţinuse 20%, acum a obţinut 25%, deci o creştere clară.

USR a obţinut în 2016 8%, între timp au 15%, evident o creştere, iar PSD, care obţinuse 45%, a scăzut dramatic la 29%.

ADVERTISING

”Este deci clar, dacă adunăm aceste rezultate, că partidele de centru dreapta împreună au obţinut peste 50% din voturile valabil exprimate. Pot să vă spun că acesta a fost obiectivul meu şi din acest motiv trebuia să mă exprim un pic mai des în public în ultimele săptămâni.

În acest fel PSD-ul poate în fine, după un ciclu întreg de alegeri, PSD-ul poate să rămână în afara deciziei politice”, a declarat Iohannis.

Ce spune Constituția

Conform articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇