Scuze oficiale în Marea Britanie pentru sângele contaminat: Cea mai gravă catastrofă medicală din istoria țării

Scuze oficiale în Marea Britanie pentru sângele contaminat: Cea mai gravă catastrofă medicală din istoria țării

Premierul britanic Rishi Sunak a prezentat scuze, în mod oficial, într-un scandal al sângelui contaminat în Regatul Unit în anii ’70 şi ’80 – soldat cu 3.000 de morţi -, în urma unui raport copleşitor care acuză autorităţile de muşamalizare.

Timp de 20 de ani, mii de persoane care sufereau de hemofilie sau care au fost operate au fost contaminate cu virusul hepatitei C şi HIV, prin transfuzii sanguine, relatează AFP.

”Vreau să prezint scuze din tot sufletul şi fără echivoc pentru această nedreptate teribilă”, a declarat în Parlament şeful guvernului conservator, după publicarea acestei anchete publice.

ADVERTISING

Rishi Sunak a evocat o ”zi a ruşinii” statului britanic şi a subliniat că guvernul său va prezenta marţi un program de ajutor, în urma ”celei mai grave catastrofe medicale” din istoria sistemului public de sănătate britanic NHS.

”Oricare ar fi costul implementării acestui program, vom plăti”, a dat el asigurări, promiţând o ”indemnizare completă”.

”Amploarea a ceea ce s-a întâmplat este îngrozitoare”, arată într-un raport de peste 2.500 de pagini fostul judecător Brian Langstaff, desemnat în 2018 să desfăşoare această vastă anchetă publică.

Un adevăr ascuns

După şapte ani de investigaţii, audierea a mii de martori şi examinarea a zeci de mii de documente, în raportul anchetei se conchide că adevărul cu privire la această dramă a fost ”ascuns timp de zeci de ani” şi că scandalul ”ar fi putut să fie evitat”.

”Această catastrofă nu a fost un accident. Contaminările au avut loc pentru că cei cu responsabilităţi - medicii, serviciile de sânge şi guvernanţii succesivi - nu au acordat prioritate siguranţei pacienţilor”, subliniază Brian Langstaff.

ADVERTISING

Din cauza penuriei de sânge, serviciul public de sănătate NHS a apelat la americani care-şi plăteau donatorii, între care se aflau deţinuţi şi membri ai altor grupuri cu risc important de infecţie.

”Răspunsul autorităţilor nu a făcut decât să agraveze suferinţele” victimelor, adaugă fostul judecător.

Despăgubiri pentru victime

În raport este prezentată o listă lungă de reproşuri adresate autorităţilor.

Astfel, sistemul de sănătate a informat doar tardiv persoanele infectate, uneori după ani de zile, iar autorităţile nu au retras produsele sanguine cu risc atunci când le-au fost prezentate temeri cu privire la calitatea acestora.

ADVERTISING

NHS nu a căutat în mod suficient să reducă importurile de produse sanguine provenind din Statele Unite, iar donările de sânge în Regatul Unit nu erau controlate în mod adecvat.

În raport se denunţă mai ales responsabilitatea guvernelor succesive care au tărăgănat să acţioneze atunci când a izbucnit scandalul.

Unele victime au primit deja o primă indemnizaţie de 100.000 de lire sterline în 2022, după publicarea unui raport intermediar. Însă costul final urmează să fie anunţat săptămâna aceasta şi ar putea să atingă miliarde de lire sterline.

Este ”o zi memorabilă”, a reacţionat Andrew Evans, cofondatorul grupului "Tainted Blood" (sânge contaminat), un hemofil, contaminat cu HIV şi hepatita C la vârsta de cinci ani. ”Uneori, am avut impresia că strigăm în gol în aceşti ultimi 40 de ani. Ceea ce întâmplă azi ne dovedeşte că acest lucru se poate întâmpla în Regatul Unit”, a adăugat el.

Preşedintele Heomophilia Society, Clive Smith, regretă, la rândul său, că, ţinând cont de timpul care a trecut, ”din nefericire (…) sunt mulţi care nu vor obţine dreptate”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇