Politica e și despre putere. Cine e cel mai puternic om din lume? Liderul american, s-a spus. Or, el e obligat să dea socoteala de care dictatorii sunt mult timp scutiți. Dar și lor le e frică: de adevărul din cuvinte.
L-a articulat, în repetate rânduri, Alexei Navalnîi. Adevărul pe care îl rostește fără teamă acest disident înarmat, ca orice disident, doar cu temeritatea și cu adecvarea la realitate a cuvintelor sale, îi provoacă spaime și angoase indicibile dictatorului. Iată motivul cel mai plauzibil pentru care s-a și comis atentatul asupra vieții lui Navalnîi.
Adversarul lui Putin, trezit recent din comă la Berlin, s-a pronunțat iar, într-un interviu acordat cotidianului german Bild. Iar declarațiile sale par să-l fi speriat din nou pe cel, pe care revista Forbes l-a calificat drept ”cel mai puternic om din lume”.
Căci s-au soldat, în reacție, cu noi amenințări, de această dată cu justiția, proferate la adresa ziarului de agentul de influență german al liderului de la Kremlin: ex-cancelarul Schröder.
Duel în ziar și în justiție
Social-democratul, un protejat al lui Putin și o rușine pentru partidul său guvernamental german, ca și pentru țara pe care a condus-o ani la rând, s-a supărat pe cuvinte.
Pe cele nescrise în ziar. Bild nu i-ar fi cerut lui Schröder o luare de poziție înainte de a publica interviul cu Navalnîi. Dar și pe acuzele, potrivit lui neadevărate, formulate în interviu.
Navalnîi nu s-a mulțumit să-l califice pe fostul cancelar drept ”lacheu al lui Putin”, care ”apără asasini”, ci și să-și exprime convingerea (admițând că nu deține probe în acest sens) că fostul lider al Republicii Federale e și beneficiarul unor plăți ”primite clandestin”.
În replică, Schröder își consideră lezată onoarea. Își crede încălcate ”drepturile personale”. Ar vrea să și le ”repereze” în justiție. Ca să le recupereze, ex-cancelarul a dat în judecată cotidianul german.
Or, Bild n-a făcut decât să consemneze opinii larg vehiculate și împărtășite de mulți, nu doar de ilustrul adversar otrăvit al lui Vladimir Putin. Pe care Navalnîi îl consideră clar și fără echivoc autorul atacului asasin asupra sa. Un atac, din care a scăpat in extremis, fiind executat în Rusia cu o armă chimică extrem de sofisticată.
Trei laboratoare occidentale diferite au confirmat recent, in corpore, rezultatul analizei inițiale, germane, cu privire la natura acestei arme. Toate au evidențiat că tentativa de asasinare a lui Navalnîi s-a produs cu Noviciok.
Nu e orice fel de otravă. Sau orice fel de armă. E una creată în Rusia de savanții Kremlinului pentru armata rusă și aflată, potrivit multor experți, la îndemâna operativă a autorităților de la Moscova. Nu la a unor particulari.
Puternicul serviciu secret al Rusiei și-a adus contribuția la menținerea autorității atotputernicului lider moscovit, încercând să înlăture din viață, în Marea Britanie, familia adversarului Kremlinului, Skripal, folosindu-se de Noviciok, după cum au conchis, în urma multiplelor analize, autoritățile de la Londra.
Care, în temeiul probelor circumstanțiale existente, i-au identificat și pe agenții poliției politice putiniste implicați în tentativa de asasinat și în uciderea și rănirea, la Salisbury, în Anglia, a unor localnici complet neimplicați.
Prezumții de vinovăție și temeiul lor
Ce se poate în Anglia, cu făptași ruși, rămași nepdepsiți pentru că Moscova refuză și extrădarea lor, și orice contribuție la eluciderea cazului Skripal, n-are cum să nu meargă în Rusia, și-or fi spus criminalii, înainte de a încerca să-l omoare pe Navalnîi, un critic prea eficient al Kremlinului, ca să-l tolereze mult timp Vladimir Putin și camarila sa.
Imprecizia asasinilor, mânuind o armă rară și robusta constituție par să-l fi salvat pe disident, devenit prea periculos pentru tiran din cauza influenței ieșite din comun exercitată de Navalnîi ca strălucit blogger politic, ca militant pentru o democrație autentică și credibil luptător anticorupție.
Această influență e un factor cheie bunăoară în alimentarea nemulțumirilor manifestate în revolta și protestele din Habarovsk, unde regimul Putin a recurs la silnicii, represiuni brutale, încălcarea rezultatului alegerilor și înscenări judiciare ca să-și recapete controlul asupra regiunii, pierdut în timpul verii.
E posibil să nu i se poată dovedi vreodată, juridic, lui Putin, cu irefutabile probe directe, calitatea de comanditar al practicii asasinatelor reușite sau încercate.
Dar e indubitabil cui anume îi folosesc asemenea crime. De rezultatul lor beneficiază, politic, mai mult decât oricine, Putin și partidul său tot mai impopular, în condițiile în care Navalnîi e convins că în alegeri corecte Putin ar putea fi învins categoric.
Nu mai puțin limpede e că răspunderea morală și politică pentru încălcarea celor mai elementare norme de civilizație prin recursul la arme chimice și tentativa uciderii adversarului său politic îi revine, total și fără niciun fel de rezerve, țarului. În speță lui Vladimir Putin personal.
Direct sau indirect, aceeași răspundere morală și politică, dacă nu și cea juridică, mai greu de probat, apasă și pe umerii ciracilor și complicilor Kremlinului. E Gerhard Schröder unul dintre ei? Potrivit lui Nawalnîi este, neîndoielnic.
Mercenarul ”fără prihană” al lui Putin
La fel gândesc nenumărați cetățeni ruși, germani, experți străini, jurnaliști, lideri politici, oameni de rând. Și nu întâmplător.
Gerhard Schröder deține posturi cheie, de conducere, în împărăția lui Putin, în proiectul Nord Stream, ca și în cel, infinit controversat, al gazoductului Nord Stream 2, de natură să amplifice enorm dependența Germaniei și UE de livrările energetice ale Moscovei.
În plus, Schröder e și șeful consiliului de administrație al uriașului și foarte prosperului concern de stat rusesc Rosneft. Ce să facă beneficiarul acestor grase posturi, chiar dacă nu primește bani cu plicul sau valiza, decât să pupe cu osârdie mâinile care-l hrănesc?
Cu un zel și o hărnicie demne de cauze mai bune, fostul lider german sare de un deceniu și jumătate să-l apere de orice acuze, oricât de consistente și întemeiate, pe Putin, cu care s-a ”împrietenit” pe când era cancelar.
Umplându-se de ridicol, fostul lider al SPD a sugerat că ex-kaghebistul din Dresda, ajuns președinte al Rusiei pe viață, ar fi un cavaler ”fără prihană” al democrației. Recent, Schröder s-a repezit silitor și cu maximă râvnă să afirme și să repete neobosit că n-ar exista ”fapte sigure” privind atentatul cu un agent neurotoxic asupra lui Navalnîi.
Dacă nici faptele stabilite de toate laboratoarele occidentale consultate nu sunt fapte, atunci oare ce e o minciună? Și oare ce sunt minciuni proferate pro domo?
Pe banca acuzării
Iar dacă Putin nu e vinovat, de ce refuză Moscova cu obstinație orice ajutor concret și real întru elucidarea tentativei de asasinat căreia i-a căzut victimă Navalnîi? De ce respinge orice solicitări perfect normale în acest sens?
De ce e Rusia gata să achite pentru acest refuz prețul deteriorării durabile și grave a raporturilor cu Germania? Aceste raporturi erau oricum tensionate de alte nefăcute, între care asasinarea unui disident cecen la Berlin, faptă pentru care Moscova se află actualmente pe banca acuzării, într-un tribunal berlinez.
Și de ce modelul crimelor și al reacțiilor Moscovei la ele e veșnic același?
Putin mizează, desigur, pe împăciuitorismul occidental, fără de care nu s-ar fi ajuns aici. Dar, ca orice tiran, are tendința de a se supraaprecia. Și de a nu prevedea când se sparge ulciorul dus prea des la apă.
În plus, liderul rus nu și-a distrus doar propria reputație. E și cel mai mare dușman al prestigiului propriei sale țări, așa cum ”valetul” său german este, incontestabil, un tot mai aprig vrăjmaș al imaginii țării sale natale și a SPD. Le pasă? Probabil că nu.
Ei nu gândesc în termeni etici, iar forța brută e de partea lor. Schröder are și mulți bani de avocați. Ca și Putin, e unul dintre indivizii care n-au escaladat în ultimele decenii doar cele mai înalte trepte ale ierarhiei politice, ci și pe cele ale bogăției. Averea îi conferă o putere ieșită din comun. Una la care oamenii politici normali nici să viseze nu îndrăznesc.
Stăpânul său de la Kremlin se bucură de și mai multă putere. E una nu doar pecuniară. E politică și militară. Și e virtual nelimitată în țara sa și chiar și dincolo de ea, în teritoriile anexate, ocupate sau destabilizate de Rusia, de vreme ce pe Vladimir Putin nu-l obligă nimeni nicăieri în lume, ca, pentru ce stăpânește și face, să dea în fine socoteală.
E de tot râsul, dar și cumva firesc, ca sluga lui să ceară, insolent, socoteală victimei stăpânului.
Verdictul final
Oricum, confruntarea unui țar extrem de prosper, ca Putin, cel ajutat de loialul său factotum german, cu firavul Navalnîi, căruia i s-au înscenat varii acuze și i s-au înghețat în Rusia toate conturile, inclusiv cel cu banii de buzunar ai copilului său, e prea din cale afară de inegală, ca să nu fie grotescă.
În ce-i privește pe jurnaliști, excelentul ziar Bild va ști probabil să se apere până la urmă de plângerea în justiție a lui Schröder. La urma urmei, mai există încă legi care protejează libertatea de opinie și de exprimare și apără presa liberă în Germania.
Ceea ce nu par să-nțeleagă tiranii e cât de casabilă le este, până la urmă, puterea. Se duce inexorabil, în ciuda averilor gigantice și aparent omnipotentelor servicii secrete, de care dispun.
Sentința finală n-o pronunță, însă, de regulă, judecătorii. Nici aceia care, fie și într-un târziu, îi debarcă și îi trag la răspundere pe ”cei mai puternici” oameni din lume. Ci, necruțător și fără drept de apel, istoria. Cea adevărată, pentru care invincibilă nu e, n-ar trebui să fie, decât puterea morală.
Petre M. Iancu