Miliardarii lumii au devenit şi mai bogaţi în timpul pandemiei

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pandemia de coronavirus i-a făcut pe superbogaţii din întreaga lume şi mai bogaţi, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă PwC şi marea bancă elveţiană UBS.

La sfârşitul lunii iulie, activele totale ale celor peste 2.000 de miliardari ai lumii au ajuns la un nivel record de aproximativ 10,2 trilioane de dolari, potrivit analizei, publicată miercuri şi citat de dpa.

Acest nivel depăşeşte vârful anterior de 8,9 trilioane de dolari, atins la sfârşitul anului 2017.

Sporirea bogăţiei superbogaţilor s-a datorat în parte recuperării pieţelor bursiere, în timp ce investiţiile în zone cu creştere rapidă precum tehnologia şi îngrijirea sănătăţii s-au dovedit a fi în special ''motoare'' de făcut avere, conform studiului.

ADVERTISING

Cei mai bogați oameni din lume își pot ascunde mai nou averile în peșteri din munții Elveției

În prezent, 2.189 bărbaţi şi femei au averi de peste un miliard de dolari.

Numerar, bunuri imobiliare şi de lux, precum şi acţiuni şi companii listate la bursă au fost luate în considerare în evaluarea averilor lor, în timp ce datoriile au fost deduse.

În Germania, activele nete ale ultra-bogaţilor au crescut la 594,9 miliarde de dolari până la sfârşitul lunii iulie. Asta, după o scădere la începutul pandemiei de coronavirus.

ADVERTISING

Numărul miliardarilor în ţară a crescut de la 114 la 119.

Pentru raport, UBS şi PwC au analizat datele de la 2.189 de miliardari din 43 de ţări şi au realizat interviuri cu 60 de miliardari. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇