Vântul foarte puternic a făcut ravagii în ţară.
194 de copaci au căzut doar în Bucureşti, 92 de maşini au fost avariate, iar o persoană a fost rănită de o creangă.
Unul dintre copaci s-a prăbuşit peste un tramvai din Sectorul 2, pe strada Maica Domnului.
Vestea bună este că nu au fost înregistrate victime, însă călătorii s-au speriat tare şi tramvaiul este avariat. Liniile 5, 16 și 36 sunt blocate pe Strada Maica Domnului, după stația Alexandru cel Bun, pe sensul de mers spre Str. Reînvierii, respectiv spre Lizeanu.
STB mai anunţă că liniile 16 și 36 sunt blocate şi pe Șoseaua Petricani, până în stația Bulevardul Lacul Tei, pe sensul de mers către Bulevardul Lacul Tei, din cauza altui copac căzut pe rețeaua de contact.
Cele mai multe situații de urgență generate de intensificările susținute ale vântului au avut loc în București.
Pompierii din Capitală au avut 288 de intervenții.
Au fost 194 de copaci căzuți pe carosabil sau autoturisme, 10 elemente din tablă desprinse din acoperișul clădirilor, doi stâlpi căzuți, un chioșc răsturnat, o structură metalică desprinsă și un caz de tencuială desprinsă dintr-o construcție, transmite ISU Bucureşti-Ilfov.
Alte intervenţii vizează îndepărtarea unor copaci căzuţi pe maşini, pe Calea Griviţei 97, strada Mătăsari şi strada Secuilor.
Efectele furtunii în ţară
Până la ora 13.00, s-au înregistrat efecte ale furtunii în 17 localități din 13 județe (AB, BH, BT, BZ, CJ, DB, GR, HD, IF, MS, PH, SV și VL) și în București, transmite DSU, într-un bilanţ intermediar.
Echipajele de pompieri au intervenit pentru degajarea a 13 elemente de construcție, zeci de copaci doborâți de vânt, 4 stâlpi căzuți pe carosabil, fiind avariate 3 case, o anexă și 16 autoturisme, anunţă DSU.
Totodată, circulația feroviară a fost temporar afectată pe magistrala 500 în localitatea Moara Nouă din județul Prahova, din cauza copacilor căzuți pe linia de contact.
Din cauza vântului puternic au fost suspendate manevrele în toate porturile de la Marea Neagră și trecerile cu ferry-boat-urile din Zimnicea/TR și Turnu Măgurele/TR către Bulgaria.
În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 7 localități din județul Harghita, însumând un număr de aproximativ 1.531 consumatori finali nealimentați.
Pentru preîntâmpinarea situațiilor care vă pot pune viața în pericol, DSU recomandă:
- Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
- Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
- Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
- Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.