Tottenham s-a impus sâmbătă în meciul contra celor de la Luton Town, scor 2-1, iar Radu Drăgușin a fost din nou titular pentru gruparea londoneză.
Prestația internaționalului român a fost apreciată de data aceasta de presa din Insulă, o presă care l-a remarcat pe Radu cu mult tupeu, având și câteva ieșiri lăudate cu mingea la picior în afara careului.
Radu Drăgușin a fost integralist la Tottenham pentru al doilea meci la rând, iar cei de la Football-london.uk au notat despre fostul fotbalist de la Genoa: "O demonstrație solidă din partea tânărului român. A părut mereu în control, având inclusiv câteva curse adânci în jumătatea celor de la Luton cu mingea la picior.", au notat experții de la sursa citată, care i-au acordat nota 7 românului, precum Vicario, Porro, Romero și Sarr.
"Victorie pe terenul nostru în această seară! Sunt emoționat să fac parte din această echipă extraordinară!Munca grea dă roade, iar meciul din această seară a fost o dovadă în acest sens. Să continuăm să mergem înainte!", a scris și Drăgușin pe contul personal de Instagram la câteva ore după meci.
Tottenham este acum pe loc de Champions League, 4, cu 56 de puncte, la egalitate însă cu Aston Villa. În următoarea rundă, Spurs va avea un duel sută la sută londonez, urmând să meargă într-o deplasare grea la West Ham.
D.A.