A fost descoperită o planetă extremă! Temperaturile de la suprafața sa sunt greu de imaginat

A fost descoperită o planetă extremă! Temperaturile de la suprafața sa sunt greu de imaginat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii de știință au anunțat descoperirea unei planete cu adevărat extremă. Temperaturile pe WASP-189b ajung la 3.200 de grade Celsius, dată fiind apropierea de steaua sa.

Astfel de temperaturi (măsurate de satelitul CHaracterising ExOPlanet – CHEOPS – al Agenției Spațiale Europene) sunt suficiente pentru a topi roci și alte metale, precum și să le transforme în stare gazoasă, arată Science Alert.

Citește și Sunt cel puțin 36 de civilizații extraterestre inteligente în galaxia noastră

Deși greu de crezut, aceste temperaturi nici măcar nu se apropie de cele ale Soarelui nostru (aproape 6.000 de grade Celsius). De menționat e însă faptul că temperatura de la suprafața stelei pe care o orbitează WASP-189b, HD 133112, este cu 2.000 de grade mai mare decât cea a Soarelui nostru. Este una dintre cele fierbinți stele cunoscute care are un sistem planetar în jurul său.

ADVERTISING

O rotație completă în jurul ei e realizată de WASP-189b, o planetă de 1,6 ori mai mare ca Jupiter, în doar 2,7 zile. Pe o față a gigantului gazos este în permanență zi, iar pe altă față noapte permanentă.

„WASP-189b este deosebit de interesantă pentru că este un gigant gazos care orbitează foarte aproape de steaua sa gazdă. Are nevoie de mai puțin de trei zile ca să înconjoare steaua, fiind de 20 de ori mai aproape de steaua sa decât este Pământul față de Soare”, a explicat Monika Lendl, de la Universitatea din Geneva, Elveția.

ADVERTISING

Vezi și S-a descoperit planeta Pământ Pi! E asemănătoare cu Terra!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇