Sorana Cîrstea avansează la Miami după o victorie fulger cu Sloane Stephens

Sorana Cîrstea avansează la Miami după o victorie fulger cu Sloane Stephens

Tenismena româncă Sorana Cîrstea, 32 de ani, 24 WTA și cap de serie 19 la Miami, s-a impus în cel mai scurt meci de până acum al tabloului feminin al acestui WTA Masters 1000.

Sportiva născută la Târgoviște a câștigat meciul cu Sloane Stephens, scor 6-2, 6-1, în doar 50 de minute, mergând în turul al treilea, acolo unde o va întâlni pe rusoaica Daria Kasatkina, 11 mondial în clasament.

A fost un meci care a început vineri seara, dar din cauza deselor întreruperi venite din cauza ploii, s-a terminat sâmbătă, aproape de miezul nopții în România.

ADVERTISING

Cîrstea și-a luat astfel revanșa în fața lui Sloane, campioană la US Open în 2017, după victoria acesteia la Indian Wells, de pe 10 martie, scor 6-0, 7-5.

Kasatkina a trecut în turul secund de Claire Liu, SUA, abandon al acesteia la scorul de 6-0, 1-0. Sorana Cîrstea este singura jucătoare din România rămasă în competiție. Pentru accederea în turul 3, Cîrstea are asigurate un cec de 59.000 de dolari și 65 de puncte WTA.

Kasatkina și Cîrstea se vor duela duminică de la 17 ora României, iar la capitolul întâlniri directe, Daria o conduce pe româncă cu 2-1.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!