Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din turul 2 de la Miami: Meci de top pentru sportiva noastră

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din turul 2 de la Miami: Meci de top pentru sportiva noastră

Sorana Cîrstea o va înfrunta pe americanca Sloane Stephens în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari, după ce aceasta a învins-o miercuri pe germanca Angelique Kerber, cu 6-2, 6-3.

Stephens (41 WTA) şi-a făcut cadou victoria chiar în ziua în care a împlinit 31 de ani, jucătoarea născută în Florida (la Plantation) având în palmares un titlu la Miami în 2018.

Campioana de la US Open din 2017 şi Sorana Cîrstea se vor înfrunta pentru a cincea oară (2-2), trei dintre dueluri având loc în acest an. Românca (desemnată cap de serie numărul 19) s-a impus în primul tur la Doha, cu 6-2, 6-3, iar Stephens şi-a luat revanşa la Indian Wells cu 6-0, 7-5.

ADVERTISING

Americanca Shelby Rogers a obţinut prima sa victorie în circuitul WTA după o pauză de 11 luni, 4-6, 6-4, 6-2 cu cehoaica Linda Fruhirtova.

Rogers (31 ani), accidentată în a doua jumătate a anului 2023, după turneul de la Wimbledon, a fost supusă unei intervenţii chirugicale la un genunchi, iar la debutul în acest sezon a fost învinsă de Emma Răducanu în primul tur la Australian Open, ocupând în prezent locul 325 în lume.

Rezultatele înregistrate miercuri la Miami Open în primul tur la simplu feminin:
Camila Giorgi (Italia) - Magdalena Frech (Polonia) 6-4, 6-2
Maria Timofeeva (Rusia) - Varvara Gracheva (Franţa) 6-3, 6-3
Shelby Rogers (SUA) - Linda Fruhvirtova (Cehia) 4-6, 6-4, 6-2
Donna Vekic (Croaţia) - Karolina Pliskova (Cehia) 6-4, 2-6, 6-2
Emiliana Arango (Columbia) - Tatjana Maria (Germania) 6-2, 6-3
Lin Zhu (China) - Marie Bouzkova (Cehia) 6-2, 6-4
Nadia Podoroska (Argentina) - Ashlyn Krueger (SUA) 6-4, 6-2
Arantxa Rus (Olanda) - Sara Sorribes Torma (Elveţia) 6-0, 6-3
Viktoria Tomova (Bulgaria) - Tamara Korpatsch (Germania) 6-2, 6-4
Claire Liu (SUA) - Petra Martic (Croaţia) 6-4, 6-1
Sloane Stephens (SUA) - Angelique Kerber (Germania) 6-2, 6-3
Danielle Collins (SUA) - Bernarda Pera (SUA) 3-6, 6-1, 6-1
Elina Avanesian (Rusia) - Erika Andreeva (Rusia) 6-0, 3-6, 6-1

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇