Victoria lui Putin e oficială și fără precedent în istoria modernă a Rusiei

Victoria lui Putin e oficială și fără precedent în istoria modernă a Rusiei

Preşedinta Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Rusia, Ella Pamfilova, a confirmat joi victoria lui Vladimir Putin cu 87,28% din sufragii în alegerile prezidenţiale desfăşurate între 15 şi 17 martie în Federaţia Rusă.

„Cu privire la rezultatele generale ale votului, 76.277.708 de alegători au votat pentru candidatura lui Vladimir Putin, ceea ce reprezintă 87,28% din voturi”, a declarat Pamfilova, care a prezentat rezultatele oficiale finale în cadrul unei conferinţe de presă.

Pamfilova a comparat aceste rezultate cu cele din 2018, înainte de campania militară rusă în Ucraina, remarcând că numărul celor care au votat pentru Putin a crescut cu aproape 20 de milioane, fapt pe care l-a atribuit unei "poziţii civice mai puternice" manifestată de alegătorii ruşi.

ADVERTISING

"Mulţi dintre cei care îl susţineau (pe Putin în 2018) nu au participat pur şi simplu la acele alegeri pentru că totul era liniştit şi trăiau confortabil. Acum au înţeles că aceasta nu este suficient", a spus ea.

De asemenea, Pamfilova a comunicat rezultatele înregistrate de ceilalţi trei competitori. Astfel, pentru candidatul Partidului Comunist, Nikolai Haritonov, au votat 3.768.470 de alegători (4,31%); pentru reprezentantul partidului liberal "Oameni Noi", Vladislav Davankov - 3.362.484 de alegători (3,85%); şi 2.797.629 de alegători (3,2%) pentru liderul partidului ultranaţionalist LDPR, Leonid Sluţki.

ADVERTISING

"Am stabilit că prezenţa finală la vot la alegerile prezidenţiale din Rusia a fost de 77,49% din alegătorii înscrişi pe listele electorale. În total, la alegeri au participat 87.576.075 de alegători. Istoria modernă a Rusiei nu a înregistrat niciodată un astfel de indicator", a declarat şefa Comisiei electorale de la Moscova.

Potrivit acesteia, recentele sondaje demonstrează "calitatea înaltă a campaniei desfăşurate, care a asigurat acurateţea completă a numărării voturilor şi, în consecinţă, confirmă legitimitatea sa incontestabilă".

ADVERTISING

Opoziţia rusă a denunţat falsificarea masivă a acestor alegeri prin mobilizarea forţată a angajaţilor la stat şi manipularea scrutinului, cerând Occidentului să nu-l recunoască pe Putin drept preşedinte legitim al Rusiei.

Ţările occidentale şi NATO au denunţat alegerile din Rusia, apreciind că acestea nu au fost nici libere şi nici corecte şi au refuzat să recunoască rezultatele scrutinului desfăşurat în regiunile ucrainene anexate de Moscova în septembrie 2022.

Pamfilova a respins criticile venite din partea Occidentului, subliniind că pentru ţările "neprietenoase", care "au declarat în mod deschis că obiectivul lor principal este de a slăbi Rusia", doar candidaţii care le servesc interesele sunt independenţi, notează EFE.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇