În dezacord cu văicăreala cvasi-generală, nu consider că deciziile privind calendarul electoral și listele comune în sine ar reprezenta vreo nenorocire pentru regulile democratice.
Cu totul inacceptabil este felul în care decizia a fost luată pe genunchi, la limita termenelor legale și din acest motiv cu o constituționalitate discutabilă, dar și ipocrizia crasă a motivelor invocate. Însă ele pot fi drastic sancționate la vot.
Că anul electoral 2024 include 4 tipuri de alegeri nu au descoperit ieri, deci decizia putea fi luată în mod predictibil și așezat.
Cât despre lupta cu extremismul, nu el amenință România, ci valul ridicat de proasta guvernare. De fapt, interesul PSD și PNL este să își maximizeze șansele electorale.
Este interesul celor doi președinți de partide să evite orice pericol legat de scorul la europarlamentare. Împreună nu au cum să nu iasă primii.
În plus, este axiomatic ca două partide care sunt rivale într-un an electoral nu au cum să guverneze împreună, deci tensiuni în coaliție până la limita ruperii ar fi marcat întreg anul 2024.
Iar peste toate, e desigur interesul lui Klaus Iohannis de a-și majora șansele să obțină o funcție europeană, oferind Europei un model de colaborare largă împotriva suveranismului care bântuie UE și de stabilitate la granița cu războiul.
Marcel Ciolacu a și spus că va fi negociată în ambele familii politice o funcție europeană importantă pentru România, adică pentru Klaus Iohannis.
Dar să nu fim nici noi ipocriți! Dacă alianțe și candidați comuni împotriva primarilor PSD în funcție au fost considerate benefice și democratice, nu văd de ce alianțe și candidați comuni împotriva primarilor în funcție ai actualei Opoziții ar fi altfel.
În urmă cu 5 ani, europarlamentarele erau comasate cu un referendum, convocat de Klaus Iohannis, menit să coloreze ziua politică cu chipul detestat al lui Liviu Dragnea și asta a adus un scor spectaculos pentru PNL și USR-PLUS.
Până la urmă, oamenii se vor duce să voteze și nimeni și nimic nu îi poate obliga să valideze oferta aceasta comasată, ipocrizia cu care ea a fost argumentată, interesele reale din spate, rezultatele guvernării. Dacă o vor face înseamnă că Opoziția nu a fost în stare să ofere ceva convingător.
Iar oferta aceasta a noului USL prezentată cu mare pompă nu este chiar o fericire generală. Dovada nu sunt doar chipurile ofilite ale celor care au participat la anunțarea deciziilor de miercuri seară, ci și ezitarea celor doi lideri de partide de a fixa o țintă electorală de 50% la europarlamentare pentru alianța electorală PSD-PNL.
În politică 1+1 nu fac niciodată 2, iar simplul fapt că pui împreună două partide nu înseamnă că însumezi aritmetic și voturile lor. Din acest punct de vedere, deși liberalii par salvați de impactul primului scrutin al anului, prin listele comune cu PSD își sacrifică identitatea.
Pierderile vor fi mari și e posibil ca ele să fie decontate cu asupra de măsură întâi la locale, cu primari victime colaterale. Prin noi înșine a devenit Prin noi înșine la remorca PSD.
Și vocile lucide din PNL, în primul rând Ilie Bolojan, au atras atenția asupra acestei imense probleme. PSD face un sacrificiu de locuri în PE, pentru a avea cu cine să guverneze în continuare. PNL, deși pare acum câștigător, și-a trădat, de fapt, electoratul.
Cel mai probabil listele comune de la europarlamentare reprezintă doar primul act al alianței pe termen lung și vor fi urmate de liste comune la parlamentare și de candidat comun la prezidențiale. Marcel Ciolacu a precizat, de altfel, că pe 10 iunie vor fi anunțate deciziile pentru restul anului electoral. Decizii pe fondul încurajator al unei previzibile victorii, nu-i așa?
Marea surpriză este devansarea alegerilor prezidențiale în luna septembrie.
O perioadă tampon, după model american, în care noul președinte să se pregătească pentru preluarea funcției, să își facă echipa, astfel încât în decembrie să poată intra direct în pâine fără perioada de adaptare, nu e neapărat un lucru rău.
Dar puțin probabil ca acesta să fie motivul real, cum nu este nici povestea cu încărcătura prea mare din decembrie în care România ar fi fost blocată de scrutine, turnată de Marcel Ciolacu.
Un motiv real este legat din nou de interesele lui Klaus Iohannis, care să poată pleca rapid spre un nou protocol european după care tânjește. Deci să poată demisiona oricând, având succesorul deja ales.
Un alt motiv ține de o mișcare politică mai largă. Pe de-o parte, dacă scorul PNL-PSD la europarlamentare va fi foarte mare, să intre cât mai repede în prezidențiale cu acest avantaj.
Pe de altă parte, un președinte nou ales, cu legitimitatea aferentă, să ceară electoratului un parlament cu care să își poată pune în aplicare planurile electorale pentru care a fost, nu-i așa, ales.
Așezarea prezidențialelor în septembrie sugerează două lucruri: că va exista un candidat comun PSD-PNL și liste comune și la alegerile parlamentare. Cine ar putea să fie acest candidat comun merită desigur o analiză separată.
După cum rămâne de văzut cum vor fi completate chestiunile rămase încă în suspensie: împărțirea locurilor pe listele electorale comune, în funcție de ponderea partidelor în coaliție, spune Nicolae Ciucă, dar și candidații comuni acolo unde vor exista alianțe și la alegerile locale.