Seria neagră continuă pentru Boeing. O parte din aripa unui avion s-a rupt (Foto & Video)

Seria neagră continuă pentru Boeing. O parte din aripa unui avion s-a rupt (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O parte din aripa unui avion Boeing care zbura de la San Francisco la Boston s-a rupt.

TF1 prezintă imagini despre care susține că au fost filmate luni, de către un pasager, care a comentat: „În sfârșit vom ateriza și coșmarul se va termina”.

Cei 165 de pasageri ai acestui zbor al companiei United Airlines de la San Franciso la Boston, în Statele Unite, au avut parte luni de o sperietură zdravănă după ce o parte din aripă s-a desprins treptat în timpul zborului.

Primul pasager care și-a dat seama de acest lucru a făcut o fotografie și a decis să o posteze pe internet pentru a cere sfaturi.

ADVERTISING

"Așa arată aripa. Ar trebui să mă îngrijorez, să anunț un membru al echipajului?", a scris acesta.

Cum ruptura a continuat să se agraveze, echipajul a fost în cele din urmă informat și a deviat avionul către un aeroport mai apropiat. Acesta a aterizat fără dificultăți.

Avioanele Boeing au suferit recent mai multe incidente la alte modele. Un geam al cabinei de pilotaj s-a fisurat săptămâna aceasta. Iar luna trecută, o ușă a fost smulsă, încă în zbor, din cauza unui defect de construcție al aeronavei.

ADVERTISING

În ceea ce privește aripa, investigația este în curs de desfășurare, dar primele indicii sugerează că este vorba mai degrabă de uzură la acest avion vechi, care este în serviciu de 30 de ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇