Europa este „într-un mare rahat” - avertismentul unui general dintr-o țară NATO

Europa este „într-un mare rahat” - avertismentul unui general dintr-o țară NATO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Scăderea producției de muniție în Europa este un simptom al unei „probleme culturale” de adaptare la o industrie pregătită de război, a declarat generalul Marc Thys, fostul șef adjunct al apărării din Belgia.

Europei îi va lua mulți ani pentru a-și construi capacitatea de producție de armament și muniție necesară atât pentru a ajuta Ucraina, cât și pentru a reechipa forțele naționale, a precizat pentru Politico Marc Thys, care s-a retras în 2023 cu gradul de general locotenent.

„Nu este o glumă, suntem într-un mare rahat. Mai ales în Belgia, dar nu suntem singurii”, a spus Thys.

ADVERTISING

În condițiile în care Ucraina se confruntă cu o lipsă acută de obuze, în timp ce rușii avansează în orașe cheie precum Avdiivka, și având o temere în creștere cu privire la fiabilitatea alianței tradiționale a Europei cu Statele Unite, îngrijorarea este că timpul se scurge pentru a crește producția de arme pe continent.

Thys a spus că mai mulți comandanți au avertizat, la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, că va dura „cinci până la șapte ani” pentru a echipa industria blocului comunitar astfel încât să atingă capacitatea necesară pentru a susține o descurajare credibilă.

ADVERTISING

„Muniția este un simptom al unei probleme culturale în Europa”, a spus Thys, subliniind că dependența de umbrela de securitate a SUA este o scuză pentru decenii în care nu s-au făcut investiții în capacitatea de producție a UE.

Deși UE nu va reuși să trimită un milion de cartușe de artilerie în Ucraina până la sfârșitul lunii martie, așa cum a promis, acum susține că este pe cale să livreze 1,1 milioane de obuze până la sfârșitul anului.

Investițiile în apărare se mișcă însă rapid pe agenda politică, atât în capitalele naționale, cât și la Bruxelles. Pe 27 februarie, comisarul european responsabil pentru piața internă, Thierry Breton, urmează să stabilească o nouă strategie menită să asigure investiții susținute pentru apărare.

ADVERTISING

Thys a spus că ar fi nevoie de investiții de 5-7 miliarde de euro doar în Belgia, pentru a face suficiente obuze pentru a lupta în cazul unui război de două luni.

„Am putea investi cel puțin 600 de miliarde de euro în apărare în următorii 10 ani”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, miercuri, la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții.

UE oferă deja subvenții limitate pentru a stimula achizițiile comune și pentru a ajuta la construirea liniilor de producție, dar Thys spune că astfel de inițiative necesită timp.

În timp ce producătorul european de arme KNDS intenționează să deschidă o nouă linie de producție pentru muniție de artilerie în Belgia, va dura doi ani doar pentru a instala utilajele.

Chiar și atunci când va deveni funcțională, fabrica va produce doar 30.000 de cartușe pe an, față de cele 200.000 de obuze pe lună de care armata ucraineană spune că are nevoie să lupte cu forțele ruse.

„Există o mulțime de dorințe. Oamenii subestimează timpul necesar realizării proiectelor. Industria din Europa nu este suficient de puternică pentru a sprijini Ucraina”, a spus Thys.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇