Mica istorie: ziua de 8 februarie în lume

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 407: Generalul roman Flavius Claudius Constantinus s-a autodeclarat împărat al Imperiului Roman de Apus, încoronând-se Constantinus al III-lea și domnind cu titlul de co-împărat, alături de Constants al II-lea. Flavius a fost asasinat de un alt general roman, care s-a proclamat el împărat, cu numele Constanținus al III-lea și care l-a înlăturat pe co-împăratul Constans al II-lea. Dar este și el ucis de invadatorii germanici, care au traversat Rinul, iar acum vin năvală pârjolind totul în cale.

După moartea lui, stăpânirea romană nu a mai putut fi restabilită în vestul Rinului, dar nici în Marea Britanie, a cărei legătură cu Imperiul Roman a fost ruptă. De altfel, după numai câteva decenii, avea să cadă Roma însăși, în fața unui rege ostrogot.

 Anul 1587Maria, regina scoțienilor, este executată prin decapitare, la ordinul bunei sale verișoare, regina Elisabeta I, și sub suspiciunea oficială că ar fi fost implicată în complotul Babington care viza s-o asasineze pe regina Angliei.

Dar memorialiștii avansează și alte variante, mai atractive pentru curioșii din opinia publică. Una din ele spune că regina Maria se bucura de grațiile unui gentleman, care nu-i era indiferent nici bunei sale verișoare, ajunsă astfel rivală. Altă variantă susține că urâcioasa regină Elisabeta I, necăsătorită și nici prea curtată, ar fi fost geloasă pe frumoasa verișoară, mai cu succes la gentlemeni.

Iar eminentul memorialist Stefan Zweig susține în cartea sa „Maria Stuart” că iremediabilul conflict între verișoare a demarat atunci când Elisabeta a pus-o instituțional la punct pe Maria, iar aceasta i-ar fi răspuns: „Ai motive să mă pizmuiești, atâta vreme cât eu am ceva ce ție îți lipsește în așa măsură, încât ai rămas nemăritată”.

ADVERTISING

Pe vremea aceea nu exista sancțiunea cu mustrare scrisă sau cu reducerea îndemnizației pe trei luni. Sancțiunea era securea.

Anul 1622: Regele Iacob I al Angliei dizolvă Parlamentul ca sancțiune pentru că nu a aprobat căsătoria fiului său Carol cu infanta spaniolă Maria Anna.

Dar, în ciuda unor abuzuri, Iacob I a fost un rege luminat la timpul său, unul care ar trebui apreciat pentru merite și nu blamat pentru faptul că și-a apărat niște interese de familie, așa cum și le apărau pe atunci toți suveranii de pe continent.

Este destul să ne amintim cum a sprijinit el artele, într-un stil care a încurajat istoricii să eticheteze timpurile sale cu epitete precum „Renaștere engleză” sau „Epoca de Aur”. Și nu degeaba. În acea epocă - curat, de aur - au trăit și au creat personalități precum William Shakespeare, John Done sau Sir Francis Bacon.

Însuși regele Iacob I se complăcea scriind din când în când, ceea ce i-a determinat tot pe memorialiștii de mai târziu să-l eticheteze cu o sintagmă cam antitetică: „pare cel mai înțelept dintre nebuni”.

Anul 1725: Moare Țarul Petru cel Mare al Rusiei, poate cea mai luminată personalitate dintre toți țarii pe care i-a avut Rusia.

Anul 1796:  S-a înființat un consulat general francez la București, demers temerar capabil să înfurie Înalta Poartă, întrucât suzeranul nu admitea niciunui vasal să întrețină relații diplomatice cu terțe țări. Dar se pare că Stanbulul însuși făcea uneori excepții pentru domnii fanarioți, consecvenți în buna credință față de suzeran și bun platnici, când vine sorocul să aducă birul.

Anul 1856  Domnitorul Barbu Știrbei-Vodă al Țării Românești decretează desființarea robiei, măsură îndreptată îndeosebi ca să beneficieze de ea țiganii - căci acesta era termenul folosit atunci. Dar întrucât decretul prevedea doar eliberarea robilor, fără a le crea și condiții de integrare în viața socială - îndeosebi prin muncă - respectiva „eliberare” se mărginea doar la principii.

ADVERTISING

Va trebui să treacă decenii și chiar secole pentru integrarea în societate a acelor categorii care fuseseră „eliberate”, iar procesul poate nici nu este încă terminat de tot.

Anul 1860: Domnitorul Ion Ghica emite decretul domnesc, prin care este adoptat, în administrație și în învățământ, alfabetul latin.

Cazul are o semnificație mult mai adâncă și mai substanțială decât una grafică: faptul se constituie într-un mesaj de conștiință către toți românii privind apartenența limbii lor la grupul țărilor latine, implicit la civilizația europeană, reamintind cuvintele cronicarului Ureche: „... măcar că de la Râm te tragem”.

Anul 1880: Franța, Germania și Marea Britanie recunosc „de facto și de jure” independența de stat a României, după ce o recunoscuse deja Rusia, alături de care luptaseră românii în 1977-78.

Anul 1904A avut loc bătălia de la Port Arthur, prima încleștare din războiul ruso-japonez. Bătălia a fost un dezastru nu numai pentru armata rusă, dar și pentru onoarea Marii Rusii, cea despre care actualul lider al țării pretinde că n-ar fi fost înfrântă niciodată. Istoria spune altceva. Citez din enciclopedia Wikipedia:

„Pierderea de la Port Arthur pentru ruși - și mai ales pentru țarul Nicolae al II-lea - a fost nu numai de neconceput, dar de asemenea a avut efect psihologic teribil asupra regimului imperial rus, asupra poporului rus de la nobilime în jos până la iobagii recent emancipați, care și-au pierdut încrederea în armată.

Port Arthur a fost un factor de cauzalitate directă pentru Revoluția Rusă din 1905 pe lângă încă și mai dezastruoasele înfrângeri rusești în Primul Război Mondial”.

ADVERTISING

Ultimele cuvinte te îngrozesc, căci se știe, în Primul Război Mondial, înfrângerea Rusiei a fost nu numai dezastruoasă, dar s-a și produs prin trădare: Rusia, prin noua putere bolșevică adusă la putere de către Lenin, și-a trădat aliații, dezarmând și încheind o pace separată, nu din cauza pierderilor militare pe front, ci numai în dorința de a-i elimina pe vechii potentați și de a aduce la putere propria „gașcă”.

Ce au făcut rușii pe plan intern este treaba lor, dar să le întorci spatele partenerilor la război, asta nu este doar rușine, ci și dezonoare.

Anul 1915: La Los Angeles, a avut loc premiera filmului de mare succes Nașterea unei națiuni (The Birth of a Nation), realizat de D. W. Griffith. un maestru al peliculelor mute.

The Birth of a Nation a fost cel mai mare succes de casă al unui asemenea film american. Turnat în 1915, scenariul este adaptat după romanul The Clansman, din 1905, scris de Thomas Dixon Jr. și după piesa de teatru omonimă, ambele binecunoscute publicului.

Intriga filmului, parțial ficțiune și parțial istorie, se oprește când la asasinarea președintelui SUA Abraham Lincoln, când la relația dintre două familii în epoca Războiului Civil și a anilor care au urmat.

Asupra publicului, neobișnuit cu epicul în cinematografie, produce un puternic impact emoțional conflictul dintre două familii, din care una este unionistă, susținătoare a unei singure uniuni de state americane – viitoarele SUA – iar cealaltă segregaționistă.

Filmul a făcut senzație, a fost un uriaș succes de casă și merită punctat amănuntul că a dat pentru prima oară ocazia vizionării unei pelicule la Casa Albă.

La istorica vizionare, a participat, bineînțeles, și președintele SUA, Woodrow Wilson, cu familia sa și cu membrii cabinetului.

Astăzi filmul ar fost privit însă cu alți ochi, întrucât autorul - nedocumentat probabil în ce privește drepturile omului, așa cum le înțelegem noi astăzi – ar fi fost acuzat de rasism, de prezentarea greșită a problemelor cu care se confruntă afro-americanii și de prezentarea acestora ca persoane agresive, îndeosebi în fața femeilor albe.

Însuși Ku Klux Klan (KKK) este înfățișat ca o forță eroică, necesară pentru a păstra anumite valori americane, pentru a proteja femeile albe și pentru a menține supremația albilor în lume. Ar fi revoltător să fie prezentat astăzi așa ceva. Dar trebuie să înțelegem că au evoluat vremurile și oamenii odată cu ele.

Anul 1916:  În buletinul cafenelei „Cabaret Voltaire” din Zürich – de fapt, in singurul număr apărut al buletinului – a  fost publicat un document, prețios întitulat „Manifestul Dadaismului”. Era manifestul noului curent, inițiat de scriitorul Tristan Tzara și de prietenul său, Marcel Iancu, amândoi clienți frecvenți ai cafenelei.

Apărea un nou curent de avangardă în artă: dadaismul. Curentul, numit și mișcarea artistică Dada, a pornit de la un grup de artiști plastici, scriitori și teoreticieni, care refuzaseră logica, rațiunea și estetica societății clasice, instaurând expresivitatea dată de nonsens, hazard, iraționalitate și protestul fățiș la adresa valorilor recunoscute oficial, cum explica însuși „Manifestul”.

Toate bune, dar puțină lume știe că Dadaismul, ca mișcare artistică de avangardă, a fost inițiată de doi români, din care unul se prezenta cu pseudonimul ajuns renume, Tristian Tzara, iar altul, celebru și el, se prezenta totdeauna cu numele adevărat: Marcel Iancu.

Tzara era născut la Moinești dintr-o familie de români de origine evreiască și a ajuns în Elveția înainte de Primul Război Mondial. Aici și-a făcut un grup de prieteni tot din România, care, atunci când erau de acord cu vreo opinie exprimată de unul din ei, își exprimau acordul, replicând cu „Da” sau cu „Da, da”. Astfel, a apărut în Elveția termenul care va defini un curent în arta: Dada.

Anul 1919: Are loc primul zbor comercial aerian Paris – Londra, bineînțeles, fără escală. Cu 12 pasageri la bord. Merită citat modul cum prezenta evenimentul ziarul Le Figaro, chiar a doua zi, pe 9 februarie 1919:

„Suntem în zorii unei revoluții. Pe 8 februarie 1919, locotenentul Lucien Bossoutrot, însoțit de mecanicul său, a efectuat primul zbor comercial cu doisprezece pasageri peste Canalul Mânecii. N-au trecut decât zece ani, de când Louis Blériot traversa Canalul în zbor pentru prima dată, singur și fără pasageri.  Atunci, puțini oameni și-au închipuit că vor accepta vreodată și oamenii de rând să urce fără teamă  într-un avion, ca să zboare peste o distanță așa mare”.

Anul 1979: Moare Alexandru A. Philippide, scriitor, traducător și poet român, membru corespondent (1955) și titular (1963) al Academiei Române, laureat al Premiului Herder (1967).

Anul 1984: S-a dat startul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Sarajevo. Ziarele semnalează că „au participat pentru prima oară la Olimpiada de iarnă sportivi din Egipt, Insulele Virgine Britanice, Monaco, Puerto Rico şi Senegal”.

Tot ziarele informează că au participat la jocuri un umăr de 1.272 sportivi, din 49 țări și că au fost acreditați nu mai puțin de 7.393 de ziariști, de aproape 6 ori mai mulți decât sportivii. Care sportivi au câștigat 39 de medalii de aur, 39 de medalii de argint și tot 39 de medalii de bronz.

România s-a prezentat cu o delegație de 19 sportivi, dar n-a obținut niciun punct. Presa meționează patru evenimente pe care le consideră deosebit de marcante:

  • Schiorul Jure Franko  din țara gazdă, Iugoslavia, câștigă prima medalie olimpică la sporturile de iarnă
  • Gemenii americani Phil și Steve Mahre s-au clasat pe primele două locuri la slalom.
  • Finlandeza Marja-Liisa Kirvesmiemi-Hämäläinen devine campioană olimpică în toate cele trei probe individuale de schi fond feminin.
  • În competiția de dans pe gheață, patinatorii britanici Jayne Torvill și Christopher Dean au primit de doisprezece ori nota maximă – 6.0 – după interpretarea lor pe Boleroul lui Maurice Ravel.

Anul 1990:  În România, Consiliul F.S.N. emite Decretul-lege privind pensionarea cu reducere de vârstă a unor categorii de salariați. A fost startul pensionărilor anticipate, inițiate de F.S.N. (un înaintaș al PSD) de care actuala guvernare nu știe cum să se lepede (sau poate nu vrea).

Anul 2006: Egiptologul american Otto J. Schaden a dat publicității știrea despre descoperirea unui nou mormânt de faraon în Valea Regilor, descoperire făcută de echipa sa.

Cercetări ulterioare au dovedit însă că „mormântul” era în fapt o cameră de lucru și de depozitare a mumificărilor pentru un alt mormânt, posibil regal.

Faptul că nu s-a descoperit altceva decât o cameră de lucru nu scade totuși valoarea și importanța descoperirii. Căci, dacă mulțimea de curioși este dornică să vizioneze corpurile mumificate, așezate îngrijit sub uriașe clopote de sticlă sau în vitrine la fel de îngrijite, pentru specialiști este uneori mai valoroasă  studierea laboratoarelor, în care se pregătesc mumiile pentru expunere sau a depozitelor cu materialele și uneltele de lucru ale acestora.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇