Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susține că nu a fost cazul să îi ceară prim-vicepreşedintelui Iulian Dumitrescu, preşedinte al CJ Prahova, cercetat de DNA pentru luare de mită şi fals în declaraţii, să demisioneze din funcţiile politice deţinute în partid şi a precizat că a avut o discuţie cu Dumitrescu şi l-a lăsat pe acesta să ia propria decizie, ceea ce a şi făcut. Ciucă a explicat că PNL va proceda la fel şi de acum încolo, pentru a avea un act de justiţie cum se cuvine într-o ţară democratică.
Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă, la Prima TV, dacă acuzaţiile aduse prim-vicepreşedintelui PNL Iulian Dumitrescu vor afecta partidul în perspectiva alegerilor.
“Partidul Naţional Liberal a procedat de fiecare dată, şi putem să ne uităm în toate activităţile de acest fel, şi a lăsat la îndemâna celui care a fost vizat de acţiunea justiţiei să ia decizia să demisioneze din toate funcţiile politice din partid. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi când prim-vicepreşedintele partidului a fost vizat de o acţiune a DNA. Şi în momentul în care a existat o decizie, un comunicat final al DNA, atunci domnul Iulian Dumitrescu şi-a dat demisia din toate funcţiile, tocmai pentru a nu aduce un prejudiciu de imagine Partidului Naţional Liberal, pentru că este o acţiune care îl vizează personal şi pentru aceasta şi-a pus la dispoziţie tot ceea ce ţine de bunul mers al activităţii DNA”, a afirmat preşedintele PNL.
El a mai fost întrebat dacă i-a cerut lui Iulian Dumitrescu să demisioneze sau nu a mai fost cazul.
“Nu a fost cazul. Am avut o discuţie cu dumnealui şi a fost fără echivoc, pentru că aşa este normal într-un partid democratic, să existe toate pârghiile astfel încât să îi lăsăm celui care este în situaţia respectivă să ia propria decizie. Şi a luat-o, iar Partidul Naţional Liberal şi de aici înainte va proceda de aceeaşi manieră, pentru a avea un act de justiţie aşa cum se cuvine într-o ţară democratică”, a mai transmis Nicolae Ciucă.
Preşedintele PNL a fost întrebat dacă nu i se pare enormă suma de 600.000 de euro, cheltuită de liberalul Iulian Dumitrescu pe vacanţe şi shopping în doar 18 luni.
”E o sumă pe care domnul Iulian Dumitrescu va trebui să o justifice în faţa organelor de cercetare penală. Fiind o procedură de cercetare penală, daţi-mi voie să mă opresc aici”, a comentat Ciucă.
Întrebat dacă, în cazul în care vor mai fi lideri liberali vizaţi de anchete penale, ei vor demisiona din funcţiile deţinute în partid, preşedintele PNL a răspuns: “Aceasta este regulă, este o cutumă care s-a practicat. Sigur, avem şi regulile de partid care prevăd că atunci când nu se ajunge la un astfel de demers, există codul de etică, statutul partidului şi atunci Birolul Politic Naţional se reuneşte şi ia o decizie vis-a-vis de persoana respectivă”.
De asemenea, Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă PNL va avea alt candidat pentru şefia Consiliului Judeţean Prahova.
“Aşa cum arată lucrurile acum, la nivelul partidului, urmează să desfăşurăm analizele pentru a avea un preşedinte de filială. În cursul acestei săptămâni, la Birolul Politic Naţional am luat decizia ca preşedinţii de filială să candideze la una dintre funcţiile de la nivel local, fie că vorbim de preşedinte al Consiliului Judeţean, fie că vorbim de primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi atunci obligatoriu vom întreprinde demersurile pentru a putea să avem un nou şef la filială”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar de DNA într-un dosar în care este suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, a anunţat, joi seară, pe Facebook, că demisionează din toate funcţiile deţinute în partid, „deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”. Dumitrescu ar fi primit peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri.