Sfatul decisiv al lui Darren Cahill care a schimbat complet finala de la Australian Open

Sfatul decisiv al lui Darren Cahill care a schimbat complet finala de la Australian Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jannick Sinner, italianul de 22 de ani, s-a proclamat campion incontestabil al turneului de la Australian Open, după o finală epocală cu rivalul Daniil Medvedev, Rusia, 3 mondial ATP.

Sinner a întors de la 0-2 la seturi, scor 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3, după 3 ore și 44 de tenis electrizant, plin de lovituri tăioase și răsturnări de situație spectaculoase. Un moment decisiv s-a petrecut însă la final de set secund, când rusul avea 1-0 și 5-1, iar italianul i-a cerut ajutorul lui Darren Cahill, antrenorul lui, fostul manager și al Simonei Halep, pe care a făcut-o dublă campioană de Mare Șlem și lideră mondială WTA.

ADVERTISING

Dominat clar de rus, Sinner a strigat către banca sa: „Ce trebuie să fac?”, a spus Sinner către antrenor. Iar australianul, cu un calm imperturbabil, așa cum îl știm de obicei, i-a replicat: „E obosit, continuă să îl alergi. Fii agresiv, ia totul punct cu punct și nu îi da șansa să mai ajungă la fileu”.

Medvedev a căzut fizic vizibil încă din startul setului 4, iar Cahill a primit laude și din partea multiplului campion de Mare Șlem suedez Mats Wilander: ”L-a cooptat pe Cahill, care a câștigat cu Simona Halep două Grand Slam-uri, ceea ce e foarte important. Nu e ușor să te integrezi într-o echipă nouă. E ușor să lucrezi cu Sinner, e ușor să fii în preajma lui. Am văzut ce legătură strânsă există între el și echipă. La 0-2 la seturi, echipa i-a oferit energia necesară lui Sinner pentru a reveni”, a declarat expertul Mats Wilander la Eurosport.

ADVERTISING

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, cap de serie numărul 4, a câştigat primul grand slam din carieră, fiind doar al 3-lea italian din istorie care triumfă într-un Mare Șlem.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!