Cine vrea să-l asculte pe "Generalul de fier"? Comandantului armatei ucrainene i s-a plantat un microfon

Cine vrea să-l asculte pe "Generalul de fier"? Comandantului armatei ucrainene i s-a plantat un microfon

Un dispozitiv de înregistrare a fost descoperit într-un spațiu de lucru rezervat lui Valeri Zalujnîi, comandantul forțelor armate ale Ucrainei. Această descoperire indică o posibilă operațiune de spionaj a rușilor, însă dă naștere și unor noi speculații despre tensiunile dintre „generalul de fier” și președintele Volodimir Zelenski.

Dispozitivul de înregistrare a fost găsit duminică, într-o cameră în care urma să fie amenajat noul birou al generalului Valeri Zalujnîi și care a fost mai întâi verificată, conform procedurilor. Dispozitive similare au fost depistate și în birourile colegilor lui Zalujnîi, au spus surse citate de Ukrainska Pravda.

ADVERTISING

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) a transmis ulterior că aparatura tehnică nu era în funcțiune, precizând că a fost deschisă o anchetă: "Serviciul de Securitate al Ucrainei a deschis o anchetă penală în urma descoperirii unui dispozitiv tehnic într-una dintre potențialele locații ale lui Valeri Zalujnîi, comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei. (…) Menționăm că echipamentul nu a fost găsit în biroul lui Zalujnîi, ci într-unul din locurile care ar fi putut fi folosite pentru lucru în viitor."

"Potrivit informațiilor preliminare, dispozitivul nu se afla în stare de funcționare. Niciun dispozitiv de stocare sau mijloace de transmisie audio fără fir nu au fost găsite. Dispozitivul tehnic va fi supus expertizei", a anunțat SSU.

ADVERTISING

Armata ucraineană nu a emis o poziție în legătură cu acest eveniment, scrie Kyiv Independent.

În ziua descoperirii aparatului de înregistrare, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit spionajului militar, serviciilor de informații (SSU) și forțelor aeriene pentru activitatea lor eficientă. "Nu pot să intru în detalii, voi spune doar un lucru - a contat. Vă mulțumesc!", a spus liderul de la Kiev, duminică, într-un discurs adresat națiunii.

Din noiembrie, presa ucraineană și cea internațională relatează despre un posibil conflict între președintele ucrainean și comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, pe fondul eșecului contraofensivei din acest an. Atât cabinetul lui Zelenski, cât și Ministerul ucrainean al Apărării neagă existența unui conflict și dau vina pe războiul informațional al Rusiei.

ADVERTISING

Presa ucraineană a scris, însă, că ratarea campaniei militare în care s-a investit mult a dus la o fractură între liderul armatei și președinte, după ce Zalujnîi a afirmat într-un interviu pentru The Economist că războiul cu Rusia a intrat într-un impas care ar putea dura mai mulți ani. Zelenski a fost deranjat de această afirmație, considerând că este de natură să afecteze sprijinul extern primit de Ucraina, și a subliniat că este o mare greșeală ca militarii să se implice în politică.

Potrivit unor surse citate de Ukrainska Pravda, administrația prezidențială ucraineană a început să considere popularitatea lui Zalujnîi o amenințare pe plan politic. Zelenski a creat "mecanisme paralele de comunicare cu comandanții din diferite ramuri ale armatei", ocolindu-l pe Zalujnîi, care a ajuns să afle unele informații esențiale de la subordonații săi.

O altă sursă a spus pentru Newsweek că biroul președintelui vede semne ale tranziției lui Zalujnîi de la rolul de comandant militar la cel de actor politic, pe care administrația Zelenski îl consideră nepotrivit în mijlocul unei război decisiv pentru existența Ucrainei.

Sondajele preliminare indică un sprijin public puternic pentru generalul Zalujnîi, care se bucură de un nivel de încredere de 98%, în timp ce Zelenski are un scor mai mic, 93%.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat la începutul lunii decembrie și obținut de Ukrainska Pravda, un duel electoral ipotetic între cei doi ar fi foarte strâns: Zelenski ar obține 42% din voturi, iar Zalujnîi ar avea 40%.

Ivan Stupak, fost ofițer în Serviciul de Securitate al Ucrainei, în prezent consilier al comisiei de securitate națională, apărare și informații a parlamentului ucrainean, a declarat pentru Newsweek că Zelenski se află acum "la doi pași de a-l demite pe Zalujnîi".

Demiterea lui Zalujnîi ar risca, însă, să ostilizeze Armata și să ducă la divizare politică, în timp ce pe plan extern ar transmite un mesaj negativ către aliați, pe fondul scăderii sprijinului pentru Ucraina. În plus, scoaterea de la comanda militară l-ar victima pe Zalujnîi, transformându-l într-un "superstar" politic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇