Un bărbat de 38 de ani a fost arestat după ce a lăsat-o însărcinată pe fiica de 12 ani a concubinei sale

Un bărbat de 38 de ani a fost arestat după ce a lăsat-o însărcinată pe fiica de 12 ani a concubinei sale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 38 de ani din Bihor a fost reținut pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Acesta ar fi întreţinut relaţii cu fiica de 12 ani a concubinei. Minora a rămâs însărcinată şi a născut un băiat. Din raportul criminalistic întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul Genetică Judiciară, a rezultat că tatăl copilului este inculpatul, acesta fiind reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.

”Structura de comunicarea publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita este împuternicită să aducă la cunoştinţa mass-media următoarele:

ADVERTISING

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita din data de 13.12.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul V.P.R., în vârstă de 38 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. şi ped. de art. 220 al. 2 şi al. 5 lit. a, b şi e din Codul penal”, anunţă Parchetul.

”În data de 23.05.2023, cu ocazia efectuării unei anchete sociale de către reprezentanţii Primăriei Comunei Spinuş, lucrătorii de poliţie au fost sesizaţi de către minora S.I.N., în vârstă de 12 ani şi 6 luni, cu privire la faptul că la sfârşitul lunii martie 2023, fără a putea preciza data, ar fi întreţinut un raport sexual cu un alt minor în vârstă de 12 ani”, precizează anchetatorii.

ADVERTISING

Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de SML Bihor, minora S.I.N. prezenta o sarcină de 22 săptămâni, în evoluţie. Urmare cercetărilor efectuate a existat bănuiala rezonabilă că implicat în comiterea faptei să fie un membru de familie, respectiv concubinul mamei minorei, inculpatul V.P.R . La data de 02.10.2023, minora S.I.N. a născut un băiat.

”În cauză s-a dispus examinarea fizică a minorei, a nou născutului şi a persoanelor suspecte, pentru a se determina profilul genetic al nou născutului şi compararea pentru identificarea tatălui.

ADVERTISING

Din raportul criminalistic întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul Genetică Judiciară, a rezultat că tatăl copilului este inculpatul S.I.N. (...) La data de 16.12.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului V.P.R., iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Marghita, a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă inculpatului V.P.R., pe o durată de 30 de zile”, se mai menţionează în comunicat. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇