Umorul, arma secretă a Ucrainei. Cum i-au dezarmat ucrainenii pe ruși cu bancuri

Umorul, arma secretă a Ucrainei. Cum i-au dezarmat ucrainenii pe ruși cu bancuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Chiar dacă este o țară mică, invadată de trupele rusești, Ucraina a folosit, încă de la începutul războiului, o armă secretă, care i-a ajutat pe ucraineni să facă față stresului și fricii provocate de război: umorul. Mai mulți specialiști în comunicare explică modul cum a reușit Ucraina să folosească umorul ca instrument strategic și să facă din glume și din bancuri adevărate arme împotriva Rusiei.

Svitlana Royz, un celebru psiholog ucrainean, spune că umorul are o putere strategică fantastic de mare.

„Râdem împreună și ne unește. Ne-a fost frică, iar acum îi ridiculizăm (pe ruși – n.red)”, a declarat Svitlana Royz, citată de Reuters Institute. Totodată, psihologul susține că în plin conflict ucrainenii au descoperit impactul profund al umorului asupra sănătății mintale.

De asemenea,  Maxim Kyiak de la Consiliul pentru Politică Externă (FPC) „Ukrainian Prism”, consideră că „glumele și meme-urile ajută la stimularea unui sentiment de unitate și apartenență” în rândul populației. Umorul devine, astfel, o strategie, un colac de salvare care îi ajută pe ucraineni să facă față ororilor războiului.

ADVERTISING

Rușii, dezarmați de comedie

Un alt beneficiu al umorului este și creșterea gradului de conștientizare și a audienței. Astfel, comedia devine un mediu dezarmant pentru a discuta probleme sensibile, ajungând la un public care de obicei nu se implică în afaceri internaționale sau în politică.

Priyank Mathur, fost scenarist pentru The Onion, a evidențiat natura virală a conținutului umoristic, afirmând că „Este distractiv, este o modalitate de a aduce noi audiențe în discuție care în mod normal nu ar vorbi despre aceste lucruri”.

De asemenea, specialistul în comunicare Priyank Mathur, de la Mythos Labs, susține că oamenii distribuie mai mult pe rețelele de socializare subiectele amuzante decât pe cele triste.

„Conținutul cel mai probabil să devină viral online este umoristic – ființelor umane le place; le place să-l partajeze chiar mai mult decât conținutul trist”, susține Priyank Mathur.

ADVERTISING

Ucraina și-a arătat curajul prin umor

Pe de altă parte,  Corneliu Bjola, profesor asociat de Studii Diplomatice la Universitatea din Oxford, subliniază modul în care umorul a arătat curajul ucrainenilor, făcând o conexiune cu publicul global. Mesajul ucrainenilor, a fost: „când ne susțineți, vă susțineți singuri”, spune Bjola.

„Folosirea umorului în acest caz nu este foarte intuitivă. Dar când folosești acest tip de meme-uri, în special cu cadre culturale, cum ar fi scene din „The Simpsons” sau din filme cu care publicul occidental este destul de familiarizat, atunci știi că este ușor pentru public să absoarbă acest tip de informații”, a declarat Corneliu Bjola.

La rândul său, psihologul Svitlana Royz spune că umorul a devenit o armă foarte importantă în rândul poporului ucrainean pentru a învinge frica. Potrivit psihologului, umorul nu numai că evidențiază eșecurile forțelor adverse, dar servește și la ridicarea moralului. Astfel, ucrainenii și-au găsit mângâiere prin râs, transformând fioroasa armată a Rusiei în subiect de ridicol.

ADVERTISING

Cum demască umorul dezinformarea

O altă întrebuințare a umorului în războiul din Ucraina este cea de demascare a absurdului dezinformării. Astfel, umorul apare ca o contramăsură împotriva dezinformării și a multitudinii de știri false publicate de la începutul războiului din Ucraina.

Scenaristul Priyank Mathur consideră că meme-urile și satira sunt folosite de către ucraineni pentru a ridiculiza și pentru a expune absurditatea propagandei rusești. Acest lucru nu numai că crește gradul de conștientizare, ci și sporește rezistența publicului la dezinformare.

„Ucraina ar trebui să fie potrivită pentru a expune absurditatea ideologiei ruse”, punctează Priyank Mathur.

Un banc spus de președintele Zelenski a devenit viral

Umorul este folosit în Ucraina de toți cetățenii, inclusiv de președintele Volodimir Zelenski, fost actor de comedie înainte de a conduce țara. Acesta a fost protagonistul mai multor glume, iar unele dintre ele au făcut înconjurul planetei.

Anul trecut, Zelenski a fost invitat în cadrul unei emisiuni difuzate de Netflix. Acesta a spus un banc despre conflictul din Ucraina care a atras multe hohote de râs.

„Doi evrei din Odesa se întâlnesc. Unul îl întreabă pe celălalt:

- Cum este situația acolo? Ce spun ei?

- Păi, ce spun ei... Se spune că e război.

- Ce fel de război?

- Rusia este în război cu NATO.

- Serios?

- Da, război. Rusia luptă împotriva NATO.

- Și care sunt rezultatele?

- 70 de mii de soldați ruși au fost uciși. Rachetele se epuizează. O mulțime de echipamente militare ale Federației Ruse au distruse și aruncate în aer.

- Dar NATO?

- NATO nu a ajuns”, a spus, amuzat, președintele Zelenski.

Zelenski vrea mai mult ajutor pentru Ucraina

Războiul din Ucraina a ajuns la ziua 658, zi care a început cu un nou atac al Rusiei asupra Kievului. Atacul este al doilea din această săptămână și s-a soldat cu zeci de răniți.

În timpul atacului, președintele Zelenski se afla la Washington, unde pleda pentru un ajutor mai mare pentru țara sa. Într-o conferință comună susținută la Casa Albă, președinții Zelenski și Biden au negat că ar exista un blocaj al contraofensivei armatei ucrainene. Liderul de la Kiev a spus că planurile pe 2024 sunt de a câștiga bătălia aeriană și a zdrobi supremația Rusiei pe acest palier și a anunțat că, „împreună, Ucraina şi America pot transforma arsenalul democraţiei“.

De asemenea, Volodimir Zelenski a obținut un nou pachet în valoare de 200 de milioane de dolari de la Departamentul de Stat al SUA, constând în arme și echipamente militare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇