Eșecul 2024

Eșecul 2024
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cea mai mare problemă a bugetului pe 2024 nu va fi în conținutul său concret, ci în faptul că, la fel ca în majoritatea anilor precedenți, el nu va avea nicio legătură cu scopul lui real.

Bugetul statului nu este un simplu document contabil în care punem de-o parte ce credem noi că vom încasa și pe partea cealaltă cum vom împărți ce vom încasa.

Dacă ar fi un simplu bilanț contabil la nivel național, nici măcar nu ar fi nevoie de votul Parlamentului, iar respingerea bugetului nu ar avea valoarea simbolică a unei moțiuni de cenzură.

ADVERTISING

De fapt, bugetul este menit să reflecte viziunea unui guvern despre evoluția țării în anul care vine. Împărțirea banilor asta reflectă, la fel cum estimarea veniturilor este cumva pariul Guvernului cu actul lui de management.

Când un guvern pune pe masă un buget, ar trebui să spună, de fapt, prin cifre, direcția în care vrea să ducă țara, cel puțin în următoarele 12 luni. Iar ceea ce votează sau nu Parlamentul este tocmai această direcție, această viziune pe care o afirmă Guvernul. Respingerea ei aruncă în aer Guvernul.

Din acest punct de vedere, o dată la 4 ani, situația este aberantă politic. Ori Guvernul nou ales, care se instalează abia spre Anul Nou, merge pe bugetul precedentului guvern. Dar unde e viziunea lui conformă validării electorale? Ori bugetul apare abia prin februarie și două luni se merge în inerția anului precedent.

Dar și în anii neelectorali, bugetul este mereu făcut pe genunchi și adoptat la fel, în cel mai bun caz cu piftia de Crăciun în gât, dacă nu chiar prin ianuarie. Analiza e formală, voturile în comisie și plen sunt bifate, amendamentele sunt respinse înainte de a fi depuse.

Se aruncă pe surse tot felul de baloane de încercare pentru a măsura enervarea publică provocată de ele, deci dacă pot fi asumate sau trebuie abandonate. Când semnalul e prea prost, se trece la altă variantă și tot așa până când una se dovedește mai puțin toxică electoral. Nu neapărat și realistă.

Să ne aducem aminte că bugetul pe anul în curs s-a dovedit o fantezie cel puțin pe partea de încasări, supraevaluate grosier. În cel mai bun caz, așadar, varianta finală nu este o gogoașă care să explodeze mai târziu. În cel mai bun caz, cifrele sunt corect estimate.

Și sigur că pentru asta ai nevoie de un aparat tehnic foarte bun. Ceea ce nu știm dacă mai există în general în ministere, nu numai în cel al Finanțelor, după ce hoardele de clienți politici, nepoți și amante au luat cu asalt instituțiile publice.

Dar oricât de bun ar fi aparatul tehnic, el este unul de suport pentru ceea ce trebuie să furnizeze factorul politic - viziunea. În principiu cea pentru care a fost votat.

Dar Guvernul nu arată viziune prin buget pentru că nu are o viziune despre țară. Tot ce se negociază este cârpirea găurilor și populismele, cu atât mai mari cu cât e an electoral.

Cum facem să nu explodeze cifrele de tot, cum mai aruncăm peste gard niște datorii, cum mai investim în stimulente electorale, cum mai mulțumim primarii, fiecare cu ochii spre propriii alegători țintă. La asta se reduce totul.

Este o boală cronică a politicii romanești care se reflectă în lipsa unei strategii de dezvoltare a României, în măsurile haotice și adesea contradictorii, în incapacitatea de a folosi fondurile europene, deci în șansele mereu pierdute.

De aceea, bugetul pe 2024 este deja un eșec. Încă un eșec.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇