Trei persoane reținute în dosarul celor 24 de terenuri din Capitală obținute pe nedrept

Trei persoane reținute în dosarul celor 24 de terenuri din Capitală obținute pe nedrept
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei persoane au fost reţinute şi alte şapte puse sub control judiciar de procurorii DNA în dosarul care vizează obţinerea pe nedrept a 24 de terenuri din Capitală, aflate în proprietatea statului.

Printre inculpaţi se află şi un inspector al Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1.

Persoanele cercetate identificau terenuri expropriate şi susţineau că le-au obţinut prin uzucapiune, reuşind să intre în posesia acelor terenuri prin sentinţe întocmite pe numele unor oameni cu situaţie materială precară.

ADVERTISING

Ulterior, terenurile au fost vândute, pe ele fiind construite clădiri rezidenţiale şi de birouri, într-una dintre ele fiind şi sediul unei secţii de Poliţie, unde se plăteşte chirie unuia dintre inculpaţi.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, miercuri, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor:

  • G.A.M., în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma continuată şi a participaţiei improprii, spălarea banilor, în formă continuată
  • G.E.N., pentru constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma continuată şi a participaţiei improprii, spălarea banilor, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, uz de fals, în formă continuată
  • G.V.C., pentru constituirea unui grup infracţional organizat, spălarea banilor, în formă continuată, complicitate la fals intelectual în forma participaţiei improprii
ADVERTISING

Potrivit DNA, în acest dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, faţă de şapte inculpaţi, printre care şi Bogdan Florin, inspector în cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (D.G.I.T.L.) Sectorului 1, pentru abuz în serviciu.

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un notar public, pentru abuz în serviciu.

DNA arată că în acest dosar se fac cercetări cu privire la comiterea, în perioada 2014-2023, de către mai multe persoane, printre care şi inculpaţii menţionaţi, a unor infracţiuni în vederea obţinerii pe nedrept a 24 de terenuri, aflate în proprietatea statului, situate în Sectoarele 1 şi 2 din Bucureşti.

ADVERTISING

În acest context, inculpaţii G.A.M., G.E.N. şi G.V.C. au constituit o grupare la care ulterior au aderat şi alte persoane, printre care şi o parte dintre ceilalţi inculpaţi cercetaţi în prezenta cauză.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇