Se anunță ploi în jumătate de țară. Meteorologii au emis cod galben. Va fi furtună și la București

Se anunță ploi în jumătate de țară. Meteorologii au emis cod galben. Va fi furtună și la București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Până marți, la prânz, sunt anunțate ploi în mare parte din țară.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, un cod galben de ploi, valabil pentru jumătate de țară.

Avertizarea intră în vigoare astăzi, la ora 18:00, și expiră marți, la ora 12:00.

Sunt vizate fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ.

Așadar, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în Oltenia, Moldova și local în Muntenia, Transilvania și Maramureș.

ADVERTISING

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova și în zona de munte, 40...60 l/mp”, potrivit meteorologilor.

Totodată, ploi și manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în restul teritoriului.

În sud-est și vest vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale în general de 45...55 km/h.

În plus, începând de marți după-amiază și până vineri, va ploua însemnat cantitativ îndeosebi în jumătatea de nord a țării.

Capture-3
Foto: Captură ANM

Vezi și Toamna își face simțită prezența - prognoza meteo pe două săptămâni

ADVERTISING

Prognoza specială pentru București

Pentru Capitală, ANM anunță perioade cu ploi, descărcări electrice și vânt, dar și temperaturi de 14 - 16 grade până marți la prânz.

Conform unei prognoze speciale pentru Capitală, în vigoare de luni ora 18:00 până marți la ora 12:00, cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura minimă se va situa peste norma climatologică și va fi de 14...16 grade.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇