Un test vocal recunoaște în 10 secunde diabetul de tip 2

Un test vocal recunoaște în 10 secunde diabetul de tip 2

Diabetul de tip 2 poate fi recunoscut cu mare precizie, din voce, de către inteligența artificială. Analiza vocii ca instrument de diagnosticare oferă multe posibilități, dar și riscuri majore.

Diagnosticele medicale care utilizează analiza vocii devin din ce în ce mai precise. Examinarea tiparelor vocale poate oferi informații valoroase, în special în cazul unor boli precum Parkinson sau Alzheimer.

Tulburările psihice, depresia, tulburările de stres post-traumatic sau bolile de inimă pot fi și ele diagnosticate grație analizării vocii. Indicii privind constricția vaselor de sânge sau epuizarea pot fi ”ascultate” cu inteligență artificială, ceea ce permite medicilor să trateze pacienții cât mai repede și să reducă riscurile pentru aceștia.

Potrivit unui studiu publicat în revista Mayo Clinic Proceedings: Digital Health, o scurtă secvență vocală poate ajuta specialistul să determine cu o precizie uimitoare dacă cineva suferă de diabet de tip 2.

ADVERTISING

Risc necunoscut

Tehnologia este menită să ajute la identificarea persoanelor cu diabet nediagnosticat. În clipa de față aproximativ 240 de milioane de adulți din întreaga lume trăiesc cu diabet fără să știe acest lucru. De asemenea, aproape 90% din cazurile de diabet sunt de tip 2, potrivit Federației Internaționale de Diabet.

În acest caz, pacientul prezintă un risc crescut de boli cardiovasculare, cum ar fi atacurile de cord, accidentele vasculare cerebrale și problemele legate de circulația sângelui la picioare.

Stabilirea unui diagnostic printr-o simplă analiză a vocii ar facilita în mod semnificativ detectarea bolii, în condițiile în care cele mai frecvente teste de diagnosticare necesită o vizită la medic. Acest lucru este valabil pentru testul de glicemie (FBG), testul de toleranță la glucoză pe cale orală (oGTT) și testul valorii hemoglobinei glicozilate (A1C). Acest test se efectuează pentru a măsura nivelul mediu al glicemiei pe parcursul a două-trei luni.

ADVERTISING

Cum funcționează analiza vocii

În cadrul analizării frecvenței vocale, modificările vocii, nedetectabile pentru urechea umană, sunt analizate de inteligența artificială. Pentru aceasta sunt suficiente înregistrările conversațiilor telefonice. Examinați sunt factori precum melodia, ritmul, pauzele și înălțimea vocii. În anumite tablouri clinice există trăsături fonetice caracteristice, cum ar fi modul în care este pronunțată vocala A pe durata a cinci secunde.

Vocea umană poate avea până la 200.000 de caracteristici diferite. Inteligența artificială și algoritmii ei pot extrage din voce modele vocale unice care se potrivesc cu anumite tablouri clinice.

Diagnosticare uimitor de precisă

Inteligența artificială nou dezvoltată diagnostichează înălțimile și intensitatea vocii pe baza a șase până la zece secunde de înregistrare vocală. În combinație cu datele pacientului, cum ar fi vârsta, sexul, înălțimea și greutatea, sistemul AI poate recunoaște dacă persoana respectivă suferă de diabet de tip 2.

ADVERTISING

Tehnologia este surprinzător de precisă, chiar dacă modificările vocii variază între bărbați și femei, iar acuratețea fluctuează. Cu toate acestea, sistemul a oferit răspunsuri exacte în cazul a 89% de femei și de 86% de bărbați.

Caracteristici acustice deosebite

Pentru a programa inteligența artificială, cercetătorii conduși de Jaycee Kaufman de la Ontario Tech University au înregistrat vocile a 267 de persoane care fie nu sufereau de diabet, fie fuseseră deja diagnosticate cu diabet de tip 2. Subiecții au rostit o propoziție scurtă la smartphone-ul lor de șase ori pe zi, timp de două săptămâni.

Din cele peste 18.000 de eșantioane de vorbire obținute în acest fel au fost identificate 14 caracteristici acustice care diferă între persoanele non-diabetice și cele care suferă de diabet de tip 2. "Metodele actuale de recunoaștere pot necesita mult timp, deplasări și costuri. Tehnologia vorbirii are potențialul de a elimina complet aceste bariere", a declarat Jaycee Kaufman, autorul principal al studiului și cercetător la Klick Labs.

În viitor, Klick Labs ar dori să investigheze dacă și alte boli, precum hipertensiunea arterială și prediabetul, pot fi detectate prin voce.

Riscurile analizei frecvenței vocale

Susținătorii analizei vocii ca instrument de diagnosticare evidențiază viteza și eficiența cu care pot fi identificate bolile cu ajutorul vocii.

Pe de altă parte, chiar dacă instrumentele dotate cu inteligență artificială oferă informații foarte precise, câteva mostre de voce nu sunt suficiente pentru a pune efectiv un diagnostic bine fundamentat. În plus, riscul de rezultate fals pozitive și de supra-diagnosticare rămâne ridicat. În cele din urmă, evaluarea trebuie să treacă întotdeauna prin filtrul expertizei umane.

Acest lucru se aplică în mod explicit în cazul bolilor psihice. De pildă, deși tonalitatea vocii indică depresie, numai o examinare amănunțită a unui doctor poate oferi un diagnostic limpede.

Cum rămâne cu utilizarea abuzivă

Criticii și cei care se ocupă de protecția datelor atrag în mod repetat atenția asupra riscului enorm de utilizare abuzivă atunci când se lucrează cu analize vocale, ce pot încăpea pe mâinile unor angajatori sau ale asigurărilor de sănătate. Există, deci, riscul ca sistemele de analiză vocală să fie utilizate fără consimțământ explicit, iar clienții sau angajații să fie dezavantajați din cauza informațiilor despre sănătatea lor.

Un alt risc este relativa ușurință cu care informațiile medicale sensibile pot fi transmise, piratate, vândute sau utilizate în alt mod abuziv. Cu toate acestea, reglementările și limitele clare pentru analiza vocii ca instrument de diagnosticare nu pot fi stabilite de știință, ci doar de responsabilii politici.

Alexander Freund


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇