Dacă în ceea ce privește temperaturile minime avem parte de o alternanță între minime negative și valori peste normalul perioadei, maximele săptămânii care urmează sunt constante, încă mult peste normalul climatologic al datei din calendar, chiar dacă, pentru intervale scurte, vom avea și răciri prin unele zone.
Cea mai bună veste a săptămânii care urmează va fi cea legată de precipitații. Modelul Centrului European de Prognoză (ECMWF) estimează, mai ales în weekend, ploi importante cantitativ, care s-ar dovedi o adevărată salvare pentru agricultori.
Vremea se joacă de-a cald şi rece
O săptămână dominată de persistența unor câmpuri de presiune scăzută, asociate unui talveg depresionar persistent, mare parte din weekend, peste regiunea țării noastre.
De fapt, mare parte din continentul european se va afla sub ”asediul” unor depresiuni plecate din Atlantic și care se vor orienta spre nordul și centrul Europei, iar talvegurile acestor depresiuni vor cuprinde și sud-estul Europei inclusiv România.
Dominanța unor astfel de centri barici de presiune joasă vor permite și avansul unor fronturi atmosferice spre regiunea noastră: un front de ocluziune pe parcursul zilei de marți, iar miercuri vorbim de o frontoliză rece poziționată la sud de noi, un front de ocluziune pe regiunea Moldovei, respectiv o linie de convergență în vestul țării.
Un aspect important de menționat este reprezentat de faptul că și în troposfera medie și înaltă avem o corelare între nucleele reci din altitudine și persistența și avansul depresiunilor atmosferice cu deplasare dinspre insulele britanice spre Scandinavia și apoi spre estul extrem al Rusiei.
În ceea ce privește circulația maselor de aer, avem parte de o alternanță foarte rapidă de la o zi mai rece decât normalul perioadei (luni) la zilele de marți și miercuri, care, pe o circulație atlantică (V – E), vor aduce temperaturi şi cu 6 – 8 grade peste normalul perioadei.
De joi și până sâmbătă avem parte de o nouă răcire, iar duminica revenim pe temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei.
Roller-coaster-ul temperaturilor minime
De marți și până joi observăm o încălzire la nivelul minimelor, atingem astfel valori de 5 – 7, 8 grade (marți, prin Banat, sunt posibile chiar 11 grade). Și prin zonele montane vor fi valori ușor pozitive, 1 – 3, 4 grade, cu –1 – 0 grade pe creste.
Vineri, minimele revin la valori de doar 1 – 3 grade în aproape toată țara, cu –1, –3 grade la munte (-5, –7 grade pe creste). Cele mai ridicate valori ale nopții de vineri vor fi atinse prin Crișana, 6 – 7 grade.
Roller-coaster-ul temperaturilor minime continuă și în weekend.
Dacă sâmbătă vorbim de valori de la 6-8 grade în bună parte din țară, cu 11 – 13 grade prin Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, duminică, Banatul, Crișana, Maramureș, zonele montane vor fi minime exclusiv negative (-2, –4 grade), 1 –3 grade prin Moldova, Oltenia, Transilvania, pentru ca Muntenia și Dobrogea să aibă cele mai ridicate minime ale zilei, 6 – 8 grade.
Maxime şi de 18 grade
În ceea ce privește regimul termic diurn, maximele săptămânii care urmează vor varia foarte puțin și doar prin anumite regiuni, caracterizând o vreme tot caldă pentru perioada din calendar. Maximele de luni până duminică se vor cantona în jurul valorilor de 11 – 13, izolat chiar 14 grade.
Marți, prin Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea sunt posibile chiar 17 – 18 grade.
Sâmbătă resimțim o răcire evidentă prin nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat nu mai trecem de 5 –7 grade, cu valori negative la munte (-1, –3 grade) în timp ce prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea maximele se opresc la 9 – 11, 12 grade.
Încheiem săptămâna cu maxime de 4 – 6 grade prin Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana, valori negative la munte (-1 spre –3 grade), iar în Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea vor fi 8 – 10, 11 grade.
Plouă, plouă, mai ales în weekend
În sfârșit, putem vorbi cu adevărat de o săptămână care promite să aducă cu adevărat niște cantități de precipitații importante și pe areale extrem de extinse.
Până la finalul zilei de luni sunt condiții de ploi slabe prin Crișana, iar prin Apuseni vor fi și lapovițe și ninsori.
Odată cu primele ore ale nopți de luni spre marți, un front de precipitații pătrunde prin Crișana, Maramureș, iar ploile vor continua pe tot parcursul zilei prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane (pe crestele Orientalilor, la începutul intervalului, vor fi condiții și de lapoviță și ninsoare).
Ploi slabe sunt posibile, pe tot parcursul zilei, și prin Moldova. Prin Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei se pot acumula și 7 – 10, izolat 15 l/mp.
Miercuri avem parte de ploi în toată țara, din nou, cele mai importante cantități sunt prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, sudul Moldovei, nordul Dobrogei, regiuni unde se pot acumula 10 – 15, izolat 20 de l/mp (mai ales prin Banat). În restul țării nu se vor acumula mai mult de 1 – 3, 5 l/mp.
În noaptea de miercuri spre joi ploile continuă prin Transilvania, Maramureș, zonele montane (aici se pot transforma și în lapoviță și ninsori), iar seara avem parte doar de ninsori prin nordul Orientalilor.
Încheiem săptămâna cu un ciclon mediteraneean de manual, care, în sfârșit, aduce precipitații serioase în aproape toată țara. Vineri, odată cu a doua parte a dimineții, ciclonul va pătrunde prin vestul țării și în scurt timp precipitațiile cuprind Banatul, Oltenia, Transilvania (ploi), iar la munte vor predomina lapovița și ninsorile.
Sâmbătă ploile cuprind toată țara, moderate și chiar importante cantitativ, iar la munte vor continua lapovița și ninsorile (care pot deveni chiar moderate cantitativ).
Seara zilei de sâmbătă aduce condiții de lapoviță și prin zonele joase din județele Vaslui, Bacău, Vrancea. Cantitățile de precipitații așteptate vor fi cele mai mari din această toamnă, fiind posibile chiar 25 – 30, 40 de litri prin sudul și centrul Moldovei, nordul Dobrogei, al Munteniei Orientali și Meridionali. Și în restul țării așteptăm 10 – 15, izolat 20 de l/mp.
Încheiem săptămâna cu ploile de sâmbătă noaptea spre duminică de prin Muntenia, Dobrogea, apoi după amiaza ceva ploi prin Crișana, iar seara, ploi, lapoviță, ninsori și condiții de polei prin Orientali.
Așadar, promisiuni de o săptămână extrem de bogată în precipitații, care pot acumula și 60 – 80 de l/mp prin Meridionali, sudul Transilvaniei, 25 – 30, izolat 40 de l/mp prin restul țării. Cele mai slabe cantități se pare că le vor primi SV Munteniei și sudul Olteniei (10 – 15 l/mp).
Material realizat de Prognoze Meteo
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo