Un copil a căzut într-una dintre cele 600 de gropi săpate pentru a deveni „pubelă îngropată”, a anunţat luni viceprimarul Sectorului 3 Lucian Judele.
El i-a cerut edilului Robert Negoiţă să ia măsuri de siguranţă pentru şantierele din această zonă administrativ-teritorială.
Viceprimarul a scris, pe Facebook, că pentru poziţionarea celor 600 de gropi nu există un studiu şi că de foarte multe ori în timpul săpăturilor s-au spart ţevi sau conducte ori au fost rupte cabluri.
Lucian Judele a precizat că echipajele de salvare ajunse la faţa locului au cerut securizarea zonei, ca astfel de accidentări să nu se mai repete şi a atras atenţia că şantierul se află în proximitatea unui parc unde copiii se joacă fără să fie întotdeauna însoţiţi de părinţi sau bunici.
"În fiecare zi primesc sesizări cu privire la lucrările ilegale executate de Primăria Sectorului 3 sau de prieteni apropiaţi ai acesteia", a susţinut viceprimarul Judele.