Cum au dejucat autoritățile metodologia nouă de cumpărat voturi la alegerile din Republica Moldova. La Chișinău, a câștigat primarul susținut de PSD Interviu

Cum au dejucat autoritățile metodologia nouă de cumpărat voturi la alegerile din Republica Moldova. La Chișinău, a câștigat primarul susținut de PSD <span style="color:#990000;">Interviu</span>

Dacă este vot geopolitic, atunci rușii au pierdut și noile scheme de cumpărare a voturilor au fost dejucate, într-un context geopolitic complicat pentru președinta Maia Sandu și partidul pro-european PAS.

Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS Chișinău, a explicat la cald, într-un dialog cu Spotmedia.ro, ce înseamnă rezultatul alegerilor locale din Republica Moldova, după ce primarul Ion Ceban, considerat pro-rus, și-a adjudecat din primul tur Chișinăul. Cu puțin timp înainte de scrutin, partidul lui Ilan Șor a fost scos în afara legii.

vadim-pistrinciuc-3

Vadim Pistrinciuc este expert în politici sociale, politici publice și dezvoltarea comunităților locale, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar în perioada 2012–2013 a fost consilier al prim-ministrului Republicii Moldova, unde a coordonat reforma administrației publice și a elaborat programe și strategii politice.

ADVERTISING


Care este semnificația acestui rezultat? Am văzut că Ion Ceban a câștigat la Chișinău.

În primul rând, alegerile locale în Republica Moldova nu au loc doar la Chișinău, au loc pe tot teritoriul Republicii Moldova. În al doilea rând, victoria lui Ion Ceban cumva era de așteptat, are și o serie de realizări și cumva nu e o mare surpriză. Erau discuții că ar fi putut să fie și turul doi.

La nivel de țară, acum, la momentul datelor preliminare, se observă că votul politic plasează bine partidul de la guvernare, PAS. Cel mai probabil, vom vedea și după numărare, au primul vot pe țară.

Ion Ceban e văzut ca un pro-rus.

Ion Ceban cândva a fost un politician pro-rus care mai târziu s-a schimbat, s-a colorat și este un politician susținut în mod plenar de către PSD România și a beneficiat de cele mai multe proiecte transfrontaliere. Primăriile din Moldova și primăriile din România au un mecanism rapid, pentru  ca primăriile de România să poată dona bani pentru anumite proiecte de infrastructură pentru primăriile frățești din Republica Moldova și domnul primar Ceban a beneficiat de un suport foarte mare din partea colegilor PSD, probabil că este și acesta un lucru bun până la urmă, să vedem.  

ADVERTISING

Situația complicată în aceste alegeri a fost anterior alegerilor și anume cumpărarea voturilor. Federația Rusă, de acum doi ani, a pus în implementare un plan care a fost cunoscut de fapt de serviciile de intelligence din Ucraina și mai apoi au fost făcute și public, prin care Moldova devenea o țară pentru un război hibrid. Se vorbea de izolare energetică, trebuiau oamenii să înghețe, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Al treilea val de ingerințe, să zicem așa, în treburile Moldovei erau cumpărarea voturilor.

Din păcate, Republica Moldova a fost folosită, o metodologie cu totul nouă de cumpărare a voturilor, din ce spun autoritățile, a fost creată o rețea la nivel național de cumpărare în toate localitățile, după o schemă de marketing de rețea. Deci foarte complicat și foarte diferit de ce făcea Federația Rusă până acum, lucru care demonstrează că și ei se adaptează.

ADVERTISING

Din fericire, autoritățile Republicii Moldova au observat acest lucru și partidul, partidele din conglomeratul lui Ilan Șor, care este, de altfel, o persoană în sancțiuni în Statele Unite și în căutare internațională de către instituțiile din Republica Moldova și care în acest moment e în Israel, dar care nu ascunde că este un proxi al Moscovei, au fost scoase din alegeri. Partidul lui Șor a fost la început declarat anti-constituțional, iar cu câteva zile înainte a fost scos din alegeri.

Deci aici a fost adevărata miză. Cu domnul Ceban nu se știe, dar rămân legăturile lui destul de lucrative cu un partid mare din România, PSD. Cine știe, poate s-a schimbat într-adevăr, el așa spune, fiindcă dacă el pedala și punea în față pro-rusismul, pierdea alegerile.

Altfel zis, aceste alegeri au arătat că curentul pro-rus nu mai este opțiune de vot.

Asta era întrebarea, din afara Republicii Moldova lectura a fost geopolitică, Rusia sau Vestul. Cât a fost așa votul?

Dacă este vot geopolitic, atunci rușii au pierdut. Dar în genere alegerile locale în Republica Moldova au un caracter politic în Capitală și în câteva orașe mari. În Cahul a câștigat primarul pro-european din primul tur, în Bălți urmează tutul doi, în Chișinău a câștigat un primar care spune că e pro-european și are parteneriate record România.  

Deci atunci au eșuat. Acuma să vedem câți oameni sunt sinceri. În general, alegerile locale din Republica Moldova totuși sunt pentru alegerea gospodarilor.

Ce a contat foarte mult în aceste alegeri a fost să nu se permită ingerința cu foarte mulți bani murdari, cu tot felul de operațiuni de atac informational, care au fost folosite, dar autoritățile au făcut față.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇